Necunoscutul meu,celebru,anonim.

Visele...

E una din ultimele zile... pe care le intilnesc in capitala.
Nametii de zapada scalda in alb,imaculat,muntii inalti de cladiri.

In tirgul de linga teatru ,dormiteaza... tablourile innecate de praf.

Aburii de cafea strabat geamurile stravezii ale hotelului de vis-a-vis.

Vintul leagana ramurile copacilor, ce poarta mantii candide si grele.
Chisinaul s-a acuns sub zapada rece si pufoasa.
O simfonie fara culoare imi curge prin vene.
    Vad fereastra prin care privesti...oamenii si iarna.
Imi umplu valiza cu vise si...haine.
Pentru un alt oras, gri si sumbru.
E un asasin.
In citeva ore plec.
   Defapt,eu scriu de fiecare data cind plec si uneori cind vin.
Sufletul mi-e teribil de trist si de rascolit.
Aproape ca odata cu zapada, cade si noaptea.
Odaia ramine goala si pustiita de vise si de cartile de pe noptiere.
Le iau pe toate cu mine...de fiecare data.
Plec cu inima inghetata de zgomotul gerului si groaza timpului care, ma preseaza.
-Ce frumos e tabloul acesta!
-Nu cred ca e un tablou...
-E geamul meu care arata dimineata,pe care o traiesc in fiecare zi.
-Vino si tu!
-Mi-e teribil de greu sa-ti zic ca nu pot.
-Eu defapt stiam...raspunsul.
-Sper sa ne revedem intr-o zi!
-Sa te imbraci in alb.
 Iarna povestile de dragoste prind contur,iar pasiunea se cuibareste in suflete, in vise si in ginduri.
Pina data viitoare,necunoscutul meu,cebru,anonim!

Aprinde-mi o tigara,te rog!

Nimic nu mai e ...ca altadata.

-Aprinde-mi o tigara,te rog!
Fac naveta in fiecare zi prin timp, prin vise,printre rasarit...si apus.
Dezolanta,ma gindesc la ultimele zile de decembrie,la fulgii care cad si la pilotul care zboara.
E o chimie intre noi si...cind trece clipa plecam toti.
Statia de autobus e goala si impovarata de placi cenusii.
Luminile orasului curg,zdrobind cerul albastru-fad.
Tarabele zac,acoperite de gazete,niciodata nu sunt mai intesate decit la sfirsit de an.
-Femeile...
-Ah, femeile!
-S-au imbracat in alb,toate.
-Si barbatii?
-Barbatii cumpara brazi,inalti si vii.
-Si tu?
-Eu nu mai stiu ...
M-au devorat amintirile.
Ar fi prea frumos sa cinte un pian.
Kremlinul nu-i decit un asasin care ma urmareste cu imaginea-i teribila.
Caut prin cosul cu vise stinse,iluzii.
Prin cafenelele de via-a-vis s-aud chitarele,ce alearga prin fum si alcool.
Mi-au inghetat miinile si sufletul.
Tramvaiul a atipit,in ultima statie.
Si parca nimic nu mai e...ca altadata,cind miliarde de stele goneau prin cringul cerului.
Dragul meu,cel care inca mai citesti, sa ai un sfirsit de decembrie frumos,suav si dulce!
Fulgi de nea,sa cada,asupra fericirii tale!

Femei fatale...parfumate fin!

In sufragerie miroase a tei uscat,a trandafir si iasomie.
Am ridicat draperiile...sa-mi intre in odaie ultimele clipe,inodore,de toamna.
Orasul se aprinde, lugubru in gri.
Luminile, efervescente, se imprastie deasupra-i ca o perdea auroasa.
Linia de masini de pe autostrada se intinde pina la infinit.
Femei si barbati,deopotriva, se plimba pe ulitele inguste si strangulate de Kremlinul sumbru.
Se tin in brate si-si zimbesc impudic.
In ultimele zile am tot privit femeile...inevitabile,cele care-ti taie respiratia.
Exceptionale.
Magnifice.
Paradiziace.
Serafice.
Superbe.
Celeste.
Senzuale.
Continua tu,sirul...
Femei fatale defapt...
    Le-am gasit oriunde,in statia de metrou,pe Arbat Street,in centru vechi , pe panourile publicitare.
De culoare,cu tenul masliniu,cu parul ca focul si ochii ca marea.
Parfumate fin si cu spatele drept.
Nuduri sau munti de stofa.
Minione,de pe catwalk,cu fata stearsa sau cu buzele de un roz-singeriu.
Le-am vazut plingind la cinema,citind ziarul in statia de autobus sau vinzind la taraba.
Imbracate in negru, de un mister inconfundabil,ori imbracate in alb,imaculat...platonic.
Dantela sau satin.
Cinta sau croseteaza.
Fumeaza trabucuri sau menta.
Cu maci,cu crini si cu bujori...in par.
Cu glezne fine ca coardele unei lire.
Din tablouri sau de pe scena de teatru,ori din spatele cortinei.
Din metropole sau din provincii mici.
In circiuma de vis-a-vis sau carindu-si pruncii in spate.
In fotografii alb-negru sau in revistele de moda.
La balurile venetiene sau la ritualurile funebre.
     Mi le-am inchipuit dansind tangou argentinian sau flameno.
 Devorind privirile barbatilor, imbracati in alb.
Cu rochii microscopice,de catifea rosie.
Am  pe creier tatuate o mie de imagini...cu femei.
Dac-as fi fost barbat...
-De ce iubesti o femeie?
-Pentru ca e feminina...
-Pentru ca inca mai poarta rochii cu flori...
-Pentru ca plinge trei sferturi din noapte si se trezeste...inocent de frumoasa.
-Pentru ca-mi poarta camasa...
-Nu pentru ca e perfecta,dar pentru ca e frumoasa!
Cred ca si pentru faptul ca e femeie.
Si pentru faptul ca e o simpla teorie in esenta careia nu vei intra vreodata.
Pina la o noua intilnire!

Pictor fara galerie si actor fara costum.

Urme negre pe hirtie alba...

Soarele a inundat Kremlinul cu raze reci de lumina.
Rind pe rind,frunzele, au cazut si s-au uscat.
Starea de somnolenta ma preseaza.
A imbatrinit garberoba.
S-au ofilit florile din glastra,iar pensulele s-au pietrificat...
Ca niste statuie.
Note de dor, de dragoste si dezolanta, curg pe foaia alba ,patata de tempera.
E seara iarasi.
S-au aprins focurile imprejurimii.
Am inceput sa-ti scriu de dimineata,dar nu reusesc.
Alerg dupa tine odata cu frigul de pe strada,odata cu tramvaiul...
Farurile se inalta in mijlocul orasului si sfirsesc la periferii.
La periferii au loc si povestile de dragoste.Pacat ca uneori sunt prea scurte si durerile prea lungi.
Si regretele...devorante.
Niciodata nu scriu mai mult decit la sfirsitul toamnei.
Sunt un actor, fara spectatori,cu o cortina mica si cu un singur costum.
Uitasem sa-ti zic, ca mai sunt si pictor...fara galerie.
Fara nume.
Anonim.
Am o sedila cu tempera,ulei,si culori...din cind in cind iti minjesc chipul pe pinza.
Sunt un maturator de praf de stele,si...
Duc in spate visele.
Mi-e greu sa respir si sa-mi amintesc ca te-am alungat pe tine pastrindu-ti doar umbra.
Ma bucura faptul ca vin noptile lungi de iarna,iar eu...am sa las tot felul de umbre negre pe foi albe.
Am sa scriu, despre mine, despre tine, despre nopti,despre valiza si despre buzunarul cu lumini al sufletului meu.

Poveste de toamna...

Noaptea bate-n geam cu praf de stele.

Fierbe cafeaua si doare,a murit ultima bruma de mister.

Sfirsit de tomna,tirzie, palida si seaca.

Dependenta de mine...

Dependenta de noapte...

Dependenta de suflet..

Dependenta de mare...

Dependenta de punctele de suspensie...

Sunt.

E o noapte alba in care vreau sa plec,sa ma dezbrac de temeri si sa ramin doar eu.

Nu stiu ce sa scriu, nu stiu ce ti-ar placea sa citesti,sau defapt stiu...

Ai vrea sa citesti textul de pe clavicule,tatuajul de pe inima sau poemele de pe suflet.

Apari imbracat in alb in toate visele mele.

-Esti absolut superba!

-De ce ai plecat?

-...?

-Esti imbracat in alb.

-Sa stii ca te iubesc cu mai multa pasiune decit atunci.

-Stiu...

-Ma iubesti pentru ca plec.

-Si eu...cred.

-Stii ca prin ochii tai vad lumea?

-Probabil.

Mai stiu ca intr-o zi am sa ma rup de univers si am sa vin la tine.

Intr-o zi am sa-mi imbrac sufletul in dantela alba, am sa-i cos aripi si am sa-l iau cu mine.
N-o sa-mi fie suficienta umbra ta pe care o pastrez si azi...
Trezindu-ma intr-o dimineata nocturna, am sa ma pornesc spre aeroport in speranta ca ajung la tine.
Si...
In speranta ca niciodata nu e tirziu.
Am inceput sa scriu acest text noaptea trecuta si e iarasi dimineata.
A trecut si dimineata defapt ca orologiu bate ora 12:00 .
Ce scurte sunt noptile si interminabile asteptarile.
O poveste de toamna frumoasa sa ai in suflet, dragul meu...
Cititor.
Pina la o noua revedere,reintilnire,rendez-vous,ori numeste-o cum vrei.

Ai venit..si eu care credeam...

Bratele sufletului stau atirnate de tavanul apartamentului.
E sfirsit de octombrie, noptile sunt
tot mai lungi,iar pasiunile mai intense.
Dantela neagra coboara pe umerii goi si reci.
Crizantemele rosii din aceasta seara incearca sa aprinda focul...care mocneste.
Aroma de gutui inunda odaia.
Fumul tigarilor de pe terasa se ridica ca un dig catre cerul inghetat cu stele.
Valiza, sta adormita intr-un colt,se pregateste sa intre intr-un rol.
Miine va fi actrita...de teatru...defapt de aeroport.
O noua plecare,reintoarcere,revenire sau revedere...sau...
  Kremlinul e mai rece decit oricind...ma chinuie,ma inchide in colturile sufletului meu.
Ma roaga, ma implora.
Farurile lui inalte, fac turul orasului.
Nu mai pot deschide odaia...pentru ca e atit de frig...
Atit de frig si doare.
Mi-era dor sa scriu, liber,despre tot si despre nimic.
Despre Kremlinul care ma tine cu mrejele lui de fier si turnurile rosii, de foc.
Mi-e dor sa vad ultimul troleu,in miez de noapte,pe strazile capitalei.
Mi-e dor sa-mi golesc sufletul de frunzele care l-au acoperit.
Mi-e dor de noptile albe din centrul vechi.
Mi-e dor de ploile autumnale care pling cu zilele.
Mi-e dor de aeroport,imi da senzatia ca plec,ca vin,ca prin pori exista viata.
Mi-e dor sa-mi iau sufletul cu mine.
Sa mergem ambii,fugariti de picaturile de fericire care ne descompun creierul.
-Ai venit?
-Da...
-Si...eu care credeam...
-Mi-ai lipsit...
-Cred ca pina azi n-am trait...doar am existat.
-Esti imbracat in alb?
-Da,cred ca sunt...
-Stii,ai rolul principal in filmul vietii mele...
-Am lipsit la premiera.
-Ai venit...si eu care credeam...
Pina miine,pe strazile capitalei.

Sufletul,cind ramine singur isi pierde dantela...

                                                                                                                                                                   





Kremlinul a acoperit soarele cu imaginea-i rece si fada.
Cerul e precum gladiolele rosii din gradinile publice.
Cu greutate ating asfaltul,zgomotele papucilor se indeparteaza.
De-o parte si de alta a strazii dorm tablourile...si oamenii...care le vind.
Sunt desprinse toate parca de pe un pergament japonez, dintr-o seara cu gheise.
Duc in spatele lor lacrimi,frustrari,depresii si destine,presarate toate cu flori.
    Frigul ne alunga pe toti.Gindurile se oglindesc pe peretii cladirilor gri...se fixeaza...si curg.
Demult n-a mai plouat, o fi inghetat boltile cerului.
M-am ratacit printre oameni,cautind o imagine,un om sau o poveste de dragoste...
Nici eu nu mai stiu.
Frunzele sau asezat peste umbre,ma incearca sentimentul ridicolului si imaginea Chisinaului de altadata.
Cu nopti lungi la parter...cu cafea cu rom si cu Yan Tiersen...cu valizele facute...si cu imaginea aeroportului pe retina.
Cu Paolo Coelho si Elisabeth Gilbert.
     Ne golim sufletele cind incetam sa mai traim intens.
     Ne golim inimile cind incetam sa mai iubim cu pasiune.
Iar,sufletul,cind ramine singur isi pierde dantela.
Ii cad nasturii.
I se desprinde buzunarul,iar fluturii care vietuiesc in interiorul lui isi pierd aripile.
Multimea de oameni se apropie si se indeparteaza,sfirsesc prin a-i petrece cu ochii.
Mai vine o plecare.
In urma ramin cele citeva flori,cele citeva toamne si un suflet al meu...ratacit printre stele,printre zile si printre frunze.
Toamna e despre caderi si ridicari...
E despre oameni rebeli si singuri.
E despre condeie si foi.
E despre femei si stele.
E despre lacrimi si umbre.
E despre nopti lungi si room.
Pina la o noua reintilnire!
Din spatele Kremlinului va salut!

Sfirsit de septembrie...

Sa ai o tomna frumoasa,dragul meu citittor...

 


              Vintul salbatic imi sufla buclele de par pe umerii acoperiti cu o esarfa gri.
Ploaia cu gheata se lasa peste Kremlin.
E vremea lui Bacovia,e vremea in care cerul se intilneste cu pamintul.
E vremea in care povestile de dragoste revin in noptile lungi si reci.
Manusile lungi imi string cu putere incheieturile miinilor lipite de buzunar.
  S-a lasat noaptea si s-au aprins felinarele de pe strazi,iar vijelia matura frunzele ruginite...petrece trecatorii grabiti si revine la radacina copacilor.
Cafeaua fierbe,iar cuburile cu zahar isi asteapta intrarea intr-o ploaie de culoarea caramelului.
Cartile isi ocupa locul pe noptiera, iar parfumul de lavanda umple odaia.
-Ce-ar fi sa plec?
-Cum sa pleci?
-Frumos...
-Si valiza?
-Valiza...
-E facuta.
-Si dincolo de priviri ce se afla?
-De multe ori ceva si tot de atitea ori nimic...
Pantofii rosii de catifea strivesc fotografia veche a asfaltului,macii rosii din tablouri se transforma in frunze de castani aramii ,sacadati de toamna care s-a asezat in mijlocul amfiteatrului.
  Umerii femeilor se pierd prin multimea stradala a unei nopti intr-un sfirsit de septembrie.
In restaurantele de pe bulevard urla muzica,innabusita de fumul trabucurilor,iar damele urca in masini si...
Si pleaca.

Iar eu inca mai am timp sa...
Sa privesc barbatii in costume,sa le consum privirile.
Am timp sa-ti mai scriu niste versuri tie,cel pe care te-am lasat sa astepti...iar eu n-am mai venit.
A mai venit o toamna in Kremlin.
Sufrageria e rece si goala,iar noptile lungi si intunecoase.
 Dragul meu,cel care ai gasit aceste fraze,sa ai o toamna frumoasa!

Si a mai venit o toamna...

Si...a mai venit o toamna...

                                                                                                                                                                     















Si...a mai venit o toamna...

Si...a mai venit o ploaie.

Bratele imi sunt inchise,iar sufletul mi-e ascuns intr-o valiza.

Gindurile-mi zboara ca dunele de nisip dintr-un pustiu african.

Ma chinuie plecarea.

    Imi lipseste cea mai frumoasa femeie din viata mea...mama.

Imi lipseste marea,valurile si spuma.

A ramas in aceeasi cutie cu vise.

Sunt iarasi un copil neputincios in fata toamnei,care cu niste ani in urma pasea cu pantalonii suflecati si in cizme de cauciuc prin noroi.Cu paru-mi rebel intregeam imaginea cimpiilor azurii.

In toate serile singuratice ma ratacesc printre amintirile toamnei cu multi ani in urma,adorm in bratele mamei care imi spune:

-Iti mai aduci aminte?

-Da...

Ea e cea mai frumoasa femeie cu par blond si pistrui.

Picaturile de ploaie imi lovesc urechile,sunetul lor e mut,dar doare.

In timp ce va scriu se insereaza.

Vine o noapte rece,umeda si lunga de toamna,in care eu de dupa draperii va scriu,cit o sa fiarba cafeaua.

N-am nici rom,nici martini.

Si n-am nici-un om.

   Dar,eu imi tin compania,mai privesc din cind in cind la valiza din coltul odaii,la draperiile trase si la foaia de un alb imaculat din fata mea.

As vrea ca tu sa fii ce vrei sa fii.

Ador noptile de toamna,cind ratacesc printre cearsafuri,imi tin compania si scriu in singuratatea vietii mele.

N-am curajul sa ies in ploaie,pentru ca e frig si e toamna,dar as face-o.

Soarele a secat, s-a pierdut printre norii de cenusa,iar stelele au ramas pe un alt cer.

Trandafirii si-au imprastiat petalele pe pamintul rece si umed.

S-a facut tirziu si eu...

Eu trebuie sa plec.

Pina la o noua reintilnire!

Imbracat in alb...

Hoinaresc pe aleile pustii cu gindurile care ma ard in interior .
Uneori nici un pahar cu Martini Biano nu-si mai face efectul.
Pe umerii sacoului meu s-a asezat toamna,umeda si cu lacrimi in ochi.
Orasul e impinzit de oamenii grabiti.Moleculele de pamint imi aluneca de sub picioare. Imbracat in alb,parfumat fin,dar tot copil esti.
Atunci cind ai sa te transformi in barbat nustiu daca as mai avea nevoie de tine.
Atunci eu am sa fiu o femeie prea matura,prea cruda ca sa te mai iubesc cu atita pasiune, cu cit o facusem demult...cindva.
Atunci,poate n-am sa mai ador tangoul si nici noptile,si nici nisipul.
Atunci, poate sufletul meu o sa fie plin de flori,iar ale tale ar fi de prisos.
Atunci ,poate Venetia va trece in destinatiile pe care le-am devorat si n-as mai avea nevoie de tine.
Atunci ,poate prin vene nu-mi va mai trece decit egoism salbatic si nu te-as mai putea iubi.
Atunci ,poate as fi pictat toti barbatii care mi-au furat privirile si n-as mai avea nevoie de inspiratie.Prin vene imi curge tineretea-cruda si neideminatica.Toate orasele sunt neincapatoare pentru inima care mi-a inghetat demult.Bratele Chisinaului s-au umplut cu frunze.Nu-mi mai amintesc decit umbra ta palida care se departeaza in noapte pe banca unui unui parc.
Creierul mi-e ca un pergament vechi,in care imaginile sunt incurcate,pierdute si distruse de cerneala rece si sleita.
Sufletul a ajuns sa fie o corabie care a plecat printre valurile spumoase nestiind daca se mai intoarce.

Pina la o noua reintilnire!

Dimineata tomnatica in Moscow!

Si vine o zi cind trebuie sa pleci!

                                                                                                                                                               



Incercata de jocurile foamei de singuratate imi dau seama cit de fierbinte e cafeaua la aruncarea unui cub de zahar brun.
Zorii s-au ridicat, cu miros tomnatic si rigid de sfirsit de vara.
Printre blocurile inalte de piatra mai patrunde cite-o raza speriata de soare.
Norii grei se lasa deasupra capului meu.
Intodeauna e la fel.
Turnurile ridicate imi dau senzatia de apogeu neatins,sufletu-mi e dezgolit de haine si de flori.
Sesizez ca-s ultimele zile si ca trebuie sa plec.
Defapt niciodata n-am ramas,intodeauna am plecat...
Uneori spre nicaieri,cum fac toti greierii intr-un sfirsit de toamna nocturn,la rostirea ultimelor monosilabe.
Alteori spre directii necunoscute,cu inima-mi strinsa in pumni.
Cu singele ridicat in cap.
Anterior mi-am dorit sa dansez tangou si am dansat...vals vienez cu gindurile.
Nu e acelasi dans.
Pentru ca diminetile te gasesc dupa draperii,iar serile sunt ca si necunoscutele unei ecuatii pe care niciodata nam stiu s-o scot pina in capat.
Imi legan gindurile pe-un scaun privind la farurile aurite ale Moscovei.
Fiecare toamna e un inceput sau un sfirsit,o plecare sau o revenire.
Un rezumat al foii negre sau un inceput pe-o foaie alba prafuita.
    Mi-am hranit privirea cu barbati blonzi in costume albastre si cu femei cu picioare lungi.
Cu replici scurte si inspiratii adinci.
Mi-am umplut inima pina mi-am acoperit tatuajul cu Kremlinul,cu poduri inalte si tacere.
Linga noptiera zace valiza,aproape moarta.
E prima oara cind nu vrea sa vina cu mine.
Si daca ma intreaba la Cheek-in,de sunt singura?
Ce ar trebui sa raspund?
N-as mai putea sa zic ca de fiecare data.
- Sunt cu mine,cu sufletul meu,cu valiza mea si cu sufletul ei!
Pe pervazul ferestrei stau scrumiere cu ginduri si vise.
Unele au ars,celelalte mocnesc.
Orasul acesta nu crede in lacrimi.
 Turnurile lui stralucesc la fel in fiecare zi.
Lumineaza la fel in fiecare noapte.
Iar,printre lumini si feerie,tu nu iti mai gasest loc.
Iiti dai seama cit de mult s-a racit cafeaua,cind se topeste cubul cel de zahar brun pe care tu l-ai aruncat.
Pina la o noua revedere!

Tu ce ai vrea sa fii?

Azi,sau miine,sau in alta zi,tuturor ni se intimpla sa atingem stelele.
Ni se intimpla sa gresim,sa invatam din greseli.
Ni se intimpla sa ne simtim singuri,si de cele mai multe ori sa fim.
Trecem in capitolele vietii noastre oameni nepotriviti,oameni care ne imbatrinesc chipurile.
Intilnim barbati care ne sterg zimbetul si luciul,barbati care vor sa ne mutileze personalitatea.
Ne fura visele.
Ne trezim in dimineti nocturne si adormim in nopti tirzii.
-Buna dimineata!?
-Pleci?
-As putea sa nu plec?
E canapeaua din antreu care te intreaba in fiecare dimineata.Ea e la fel ca si valiza.
Ambele au suflet.Singura diferenta e ca una te asteapta sa revii,iar cealalta,de undeva din adincul sufletului ei te roaga sa pleci.
Stupida diferenta.
Intre peretii inimii,noi avem alta viata,iar dincolo de peretii sufletului ne dorim alta viata.
Ni se mai intimpla sa fim raniti,tavaliti in praf,in scrum...
Finalul vine cu o ploaie de lacrimi.
Nimeni nu te intreaba daca e devreme sau tirziu.
Nimeni nu te intreaba daca de sarbatori ai un brad.
Si tot acelasi nimeni nu te intreaba de ce nu mai zimbesti.
Ne construim insule pentru a ne plasa acolo visele.
Ne facem tatuaje pe inima pentru a ne plasa amintirile.
Inchidem  usile odaii si in acelasi timp ale inimii.
Intodeauna in antreu doarme linistit o valiza.
Ea ar pleca oricind,te-ar insoti oriunde.
Daca i-ar permite,ar sta cu tine pe-un scaun.
In taxi urca ea prima.Iti sarbatoreste plecarea.
Eu,as vrea sa fiu un chevalet.
Ti-as fixa acolo viata pictind-o in mii de culori.
Intr-o zi toti o sa atingem stelele,doar ca ni se intimpla pe rind.
-Tu ce ai vrea sa fii?
-...

Ratacesc in sinea mea.

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       

Stropii de ploaie strabat geamul,precum valurile marii tarmul,imi aduc un dor imens de tine.

Sunt iar,un calator, intr-o alta zi.

Ascult Nuvole Bianche, ma intreb de ce sunt aici.

Puteam fi la parter.

Puteam fi oriunde.

Din cind in cind pun pauza,oare s-o fi oprit ploaia?

Oare o fi fiert cafeaua?

Sunt mai degraba un dactilograf de noapte decit unul de zi,unul ratacit prin ginduri,uitat,reamintit si singur.

Singur.

Obosit de teatru de bulevard.

Atit de departe fiind,vara aceasta n-am asistat la concertul greierilor.

Imi pare rau.

Imi lipseste o revedere.

Te-as privi indelung,lasind lumea sa se opreasca in loc,ca intr-un peisaj de toamna tirzie,rece si umeda.

   Sunt sigura ca ai rosti aceleasi cuvinte.

-Esti la fel de frumoasa!

-Multumesc!

-Esti imbracat in alb!

-Incerc.

-Mi-ai lipsit.

As pleca inainte ca noaptea sa se sfirseasca.Sunt doar un om neputincios in fata timpului.

Apropo de timp,il rog sa nu-i lase mamei mele riduri pe chip.

As rataci fara directie daca m-ar astepta.

Mi-as presara poteca cu orhidei, albe,negre,rosii.

Mi-as lua toate visele in miini,ca pe-un apus de soare,ca pe-un orizont pictat in violet de toamna.

Fugare,ude,tavalite prin praf,le-as culege pe toate.

Nopti albe,negre,lungi,istovitoare,uscate,seci, le-as lua cu mine.

Escapade nocturne,flori,ginduri le-as ascunde in buzunarele sufletului.

  As amesteca culorile vietii ca un pictor nebun,entuziasmat de cromatica.

As aculta vioara pina dimineata.

As dansa flamenco pina la istovire.

Ador diminetile.

Daca as fi avut timp as fi pictat toti barbatii care mi-au furat privirile.

Imaginea camasilor albe mi-ar fi ramas pe retina.

Dragul meu cititor,fa-ti timp pentru lucrurile mici.

Pentru apus,pentru rasarit,pentru viata,pentru priviri,pentru mingiieri pe crestet,pentru mama.

 Timpul nu-i decit o locomotiva pe care coroziunea n-o omoara.

O noapte voalata de vara!

Vara mea...

Vara asta-i doar a mea,cititorule...

Cu talpile goale am sa ating tot nisipul,toate noptile,toate scenele si toate decorurile.

Am sa-mi pun in par toate florile,toti crinii,toti trandafirii si toate Magnoliile.
Nu-mi mai amanetez visele.
Ar fi frumos sa traim toti asa,liberi si neposedati,sa purtam maiouri sifonate si sa umblam desculti.

Am sa astept ploaia de vara sa-mi ude crestetul si rochia,si talpile,si sufletul.
Si voalul.

Vara asta ramin la fel de frumoasa,ma imbrac cu cerul , in alb-pur.

Pasiuni si vibratii...sunt ale mele toate.

Nu ma mai lupt cu mine,las soarele sa ma patrunda.

Aroma tangoului de pe plaja fierbinte ma scoate din minti,iar noaptea...ma imbraca in catifea si ma arunca pe scena aceea de acolo,in care apaream de fiecare data cu parul rebel.
Firele de nisip isi pastreaza caldura pina la ultimul tango',pina la ultimul Martini.
Cind sunetele se indeparteaza a mai luat sfirsit o noapte...o noapte voalata de vara.
Nu mai ramin captiva in mrejele creierului meu.

Nu-mi mai amintesc cum arata scara blocului,imi amintesc cum arata pinzele albe de pe mare care se indeparteaza-n asfintit si se apropie in zori...

Am sa ma arunc pe valuri in fiecare dimineata de vara...nimic nu e mai frumos decit zorii pe care i-ai asteptat o noapte intreaga pe plaja,singur...
Si...
O cafea intr-o dimineata nocturna de vara.
Asculta doar marea,e extrem de frumos.

Compromis.

Descult-alerg prin ploaie,

Am flori de mac in par 

Iar, voalul de pe umeri-mi cade.

Dansez prin apa nuda

Cu zimbetul meu stins,

Miros de zahar ars,cafea si compromis...

Iluzia unei nopti de vara.

In ultimele nopti nu ma mai inspira nimic,nici singura carte pe care am luat-o cu mine,nici praful care doarme linistit pe coperta ei.Uneori,nustiu daca mai am capacitatea sa fac un rezumat al trairilor mele,pe zi ce trece mai ciudate.Nustiu cum mai arata lucrurile acelea minunate,macii,nucul batrin din ograda casei mele,nu pot nici macar sa-mi imaginez cum e Chisinaul de la parter.
Nustiu cum ar trebui sa fie un film,ca sa ma fascineze.
Nustiu ce m-ar fascina mai mult un tablou sau o fotografie veche.
Acuarela sau tempera?
Ochi inchisi sau porti deschise?
La ce bun mi-ar trebui un pian daca sufletul nu se poate atinge de clape.
Clape albe,negre,corozive...
Fara lacrimi...fara sunete.
Uneori linistea ma omoara,alteori i-as alunga pe toti din suflet,din timpane si din ginduri.
M-as urca pe-o arena,m-as lupta cu leul din mine...e atit de puternic incit uneori ma ucide cu egoismul lui,cu orgoliul.Atit de mic si atit de egoist.
El nu cunoaste orizontul prabusirii,nu stie sa traiasca printre oameni.
Oamenii nu sunt mai rai ca leii.
Leii percep apogeul,oamenii nu-l cunosc niciodata,din nemultumire.
Si obosesesti de masti si chipuri...
Si...
Pleci...cu iluzia unei nopti de vara care nu se mai sfirseste, in care vrei sa te reintorci acolo,sa calci pe nisip si sa te arunci in mare.

Confesiune.

Macii din vis...

Daca as fi fost o parte a zilei as fi ales noaptea.
Noaptea asta sunt departe... de orasul meu.L-a lasat acolo singur,e mai bine pentru ambii...
As putea sa ma reintorc.
Ador noaptea pentru tacerea ei.
Mi-e dor de mare,ii ador sunetul.Acolo timpul se opreste in loc.
Marea nu se schimba,sufletul e altul.
Ea e singura care...asteapta.
Ma asculta si nu-mi cere nimc in schimb.
Intr-o dimineata as vrea sa ma trezesc pe plaja,sa ma bucur ca exist,fara sa ma intreb de ce.
Sa ma urc la bord si sa ma- ndepartez fara sa ma intreb de ce.
Uneori gindurile ma rumineaza.
Eu intodeauna ma aflu in compania mea si...mai tot timpul..gindesc.
Rebela,singura si fara cafea.
Uneori mi-e teama...teama de mine,teama de regrete.
Mi-e teama ca nu te-am putut iubi cum ti-ai fi imaginat.
Mi-e teama ca am lasat un actor plingind.
Mi-e teama de egoimul salbatic ce ma domina uneori.
Mi-e teama de vise.
Mi-e teama ca viata s-ar rezuma la amintiri.
Mi-e teama si...ma doare.
Mi-e dor de parfumul copilariei.
Mi-e dor de cer,de cimpie,de florile de cires si de mine.

Dimineata nocturna.

Copil rebel...

                                                                                                                                                                                       







E ora 00:00.
Ploua...
Ma grabesc sa adorm,desi pleoapele grele nu mi se inchid.Trag draperiile si las mirosul de ploaie sa-mi patrunda odaia.Aroma florilor de tei imi atinge fiecare por,umerii,gitul si claviculele.Valizele dorm linga marginea patului,sunt pregatite parca de plecare...le iau cu mine.Ma trezesc in miez de noapte...privesc de pe geam cladirile,geamurile intunecate dormiteaza,aerul rece parcurge odaia.
A plouat toata noaptea.
Mi-am petrecu-to singura cu mine.
Ma urc pe bancheta din spate,soferul m-i se pare cam ciudat,poarta manusi negre de piele si cearcanele multor nopti  nedormite.
Dimineata aceasta nocturna ma gaseste intr-un aeroport.Abea de se zareste traiectoria soarelui.
Terasele presarate cu trandafiri de un rosu purpuriu ma incinta.
E weekend,multi oameni pleaca...
Isi alunga toti rutina,marcind o noua destinatie.
Vad iarasi lacrimi...sincere,de aeroport.
La cheek-in ma intreaba unde plec?
Departe...
-Singura?
-Nu...cu sufletul meu,valiza mea, sufletul ei...
Am o durere imensa de cap,ce-ar fi o cada fierbinte si un martini.
Sa-mi incalzesc venele.
Decolarea a fost ca cele 15 secunde in care nu simti ce se intimpla cu tine.
De ceva vreme ma chinui sa scap de-o imagine in care erau doi ochi,lincezi...nu reusesc.
Ochii aceaia m-au facut sa-mi pierd ratiunea pentru citeva clipe,am ramas cu praful regretului si cu un tatuaj pe inima,iar restul e tacere.
Am umplut scrumiera cu ginduri,unele au ars,celelalte inca mocnesc pe jumatate vii.
Sunt un copil rebel,la rascrucea unor drumuri,intr-o dimineata nocturna...intr-un aeroport.
Pina la o noua intinire.

Umeri goi.

 O alta vara.
E una aparent frumoasa,imbibata cu aroma curajului de a o lua de la capat.
Inchei fiecare zi alergind prin ploaie.
Vreau sa fug de aici pentru o clipa.
Centrul orasului,program incarcat,fast food si somn.
Toate pe-un decor.
Uneori am tot ce-mi trebuie,uneori nu am nimic.
Imi lipseste tot.
Trebuie sa inchid usa si sa plec.
Doar ca ceva ma mai tine,tatuajul de pe inima.
Am incercat sa-l caut dar,el nu mi-a raspuns.
Port amintiri frumoase pe creier.
Mi-e frica sa le las aici.
Ar fi trebuit sa-mi las si inima,dar...nu pot.
Linia de pornire e in permanenta linga mine.
 Un zimbet fals ,un joc.
M-as indragosti de tine.
De data aceasta as face-o cu mai multa pasiune.
As ramine in lumina reflectoarelor de pe cer pina in ultima secunda.
  Mi s-au golit sertarele creierului.
Am in miini telecomanda vietii mele.
Uneori,simt ca mi s-au epuizat motivele pentru povestea vietii mele.
Ma privesc dintr-un cinema...ma privesc dintr-o sala de teatru.
Inca ploua.
 Incerc sa privesc partea frumoasa a vietii.
Iubesc ploaia,inceputurile de vara,cimpurile cu maci,parfumurile fine si florile.
Ador rochiile vaporoase,barbatii in costum,claviculele si gitul gol.
Imi plac la nebunie inceputurile si fluturii.
Toate inceputurile au aroma de cafea.
Ador cerul albastru si rujul rosu...intilnirile in noptile ploioase si bancile din parc...stelele si vintul.
Parul rebel si ochii albastri.
Clipele in care sufletul imi vibreaza.
Amintirile si visele.
Povestile de dragoste.
Cartile si noptiera.
In unele nopti adorm cu o singura imagine pe retina ochilor,vad un port...apusul si pinzele albe.Ma trezesc cu marea la picioare.Gasesc acelasi rasarit, ma bucur de el pina il pierd.
  Ma uit cu groaza si admiratie cum dispare imaginea.
E timpul sa-mi fac valizele.
Scriu despre mine.
De ce?
Pentru ca ploaia mi-a udat sufletul...pentru ca ma aflu in singuratatea mea.
Orasul s-a aprins in intuneric,imi picteaza umbre pe umerii goi.
Dragilor,trebuie sa ne bucuram de fiecare clipa a vietii,fericirea nu vine atunci cind avem cea mai mare nevoie de ea.

M-as imbraca cu tine...

Prea departe...

A plouat peste tot orasul,mi-a udat sufletul pina la infinit.
Fugeam prin ploaie,ca o nebuna.
Cu tineretea-mi  umeda,pe buze si cu o umbrela, ma grabeam sa ajung intr-un apartament.
Visele ma sfisie.Cred ca pentru prima data mi-e atit de dor de tine.
Imi lipsesc niste brate.
O odaie,linistea,vocea ta si ploaia.
Ma lupt,ca un leu,cu singe ,cu propriile sentimente.
Acum,mai mult decit atunci,mi-e dor.
Mi-e dor si te caut.
N-am nevoie de cafea,nici de singuratate.
Doar de tine.
Ploaia ,ca un abis,mi-a inmuiat inima.
Mi-a lipit hainele de corp,iar apa cinta la pian pe umbrela.
Poate ca m-as porni, cu ochii inchisi,
spre tine, dar...
Dar,sunt departe.
Prea departe.
De tine.
Printre crengi isi face loc vintul.
Si frig imi e.
M-as imbraca cu tine,dar...
Esti prea departe.

Azi,mai frumoasa decit ieri...

...mai frumoasa decit ieri...

Mirosul timid de parfum ma face sa fiu azi,mai frumoasa decit ieri.
Oricit de mult n-ai ramine cu mine,singura ma simt...
Printre maci,printre strazi,printre drumuri,trec, meditez.
Rochia-mi atinge catifelat gleznele,inca un aeroport,zimbete si lacrimi.
Sunt prea obosita de mastile oamenilor,sunt prea epuizata de dramele lor.
Plasata intre capitole,scriu,mai frumoasa decit azi demult nu m-am simtit.
Nu sunt coafata,nu port nici-o rochie rosie, nici macar neagra.
Nu sunt nici femeie exceptionala.
Imi petrec niste clipe,  in singurateta mea.
Nu sunt pe nici-o terasa,nu vad nici-o lumina.
Sunt doar la parter, imi privesc noptierele, cartile,visele si gindurile.
Sufletul ma implora sa-l iau cu mine,asta e menirea lui.
Sa ma roage de fiecare data cind plec.
Vine o zi in care trebuie sa-mi fac, grabita valizele.
Tu stii.
Demult.
Azi nu mai rasuna nici-un tango'.
Eu,azi nu dansez.
Sunt zbuciumata de ginduri incerte.
Azi cinta pianul.
Clape albe,clape negre,imi alinta singuratatea.
Iar,tu,cel ce mi-ai umplut sufletul cu flori, te las aici,i-au cu mine doar umbra ta.
Noptile mi se par atit de scurte.
Iar,eu...
Eu le-am transformat pe toate,din seri banale, in nopti enigmatice.
Noptile mele cu mine.
Imi mai lipseste,un vis.
Un vis in noapte,un martini, o rochie neagra si un colier cu perle la git.
Un tei inflorit,un trandafir salbatic si un mac rosu.

Dansezi?

Da.

Si...
Plec.

In singuratatea mea...

Sunt 1001 nopti pe care eu le petrec in singuratatea mea.
Uneori mi-e frica ca o sa mi-o furi.Si de fiecare data mi-e frica sa traiesc cu ea.
Am fost atit de entuziasmata ca ma intorc in odaia mea.
M-am intors.
Din ce in ce mai mult si mai fregvent revin la tatuajul  din inima.
Mi se goleste sufletul de flori, zboara toate,petala cu petala...
Nu ma mai flateaza nimic.
A trecut o zi cu greutate, o zi in care mi-am baut cafeaua seara,fara rom.
Prefer sa judec in tacere.
In surdina, nici-un tango,nici-o vioara...
Cu mult timp in urma mi-am cistigat dreptul sa privesc si sa tac.
Uneori privesc in gol,alteori te privesc de parca n-ai fi aici,defapt nici nu esti.
Confuza,pling in tacerea mea.
Imi las aripile in jos,rod cu carbunele pe-o pinza,un trandafir...
Uscat.
In curind se vor aprinde felinarele, e semn ca se apropie inca o noapte.
Terasele sunt goale, baiatul de serviciu stringe ultimele scaune.
Vintul sfisie frunzele,aduna praful pe geamuri si isi face loc in parul unor femei.
Nu pot sa nu remarc macii, ma innebunesc,sunt de un rosu ca focul.
Sunt singurii care imi acopera visele cu culoare.
Ii pastrez in buzunarul de la piept al sufletului.
As putea sa inund lumea cu cuvinte, dar mi-e mai usor s-o inund cu tacere.
Nu-mi deranja tacerea,nu-mi deranja singuratea.
Dragi cititori, nu lasa-ti pe nimeni sa va deranjeze tacerea...
Si singuratatea...

Uneori,decit sa ramii e mai bine sa pleci.

Cu citeva momente in urma am terminat o pictura...inca imi danseaza umbrele in cap.
Pasiunea pentru pensula ma ucide...e ca pasiunea pentru tatuajul de pe inima...e ca pasiunea pentru tine.
E ca pasiunea pentru vise.
E  ca pasiunea pentru clipa in care plec.
Uneori,decit sa ramii e mai bine sa pleci.
Sa te faci nevazut,sa nu-ti auda nimeni pasii chiar daca ai fi incoltit pamintul de durere.
Noaptea sa-ti stearga pina si umbra,iar daca n-o sa te poti intoarce,sa n-o faci:
                       "   De n-am sa pot veni,
                           Nu m-astepta,tu pleaca,
                           Ia amintirile cu tine.
                           Mi s-a lipit de suflet umbra
                           Tirzie, searbada si seaca..."

Nu ma ruga sa-mi sterg tatuajul...nu pot.

                                                                                                                                                                                               
                                                                                                                                                                                                     
                                                                                                                                                                                             M-am reintors acasa.Se reintorc si trecatorii cu mine.
S-a reintors si umbra ta.
Reintoarce-mi sufletul...
Imi las parul rebel sa-mi atinga gitul si ma plimb prin apartament.
Nu pot sa nu remarc florile care sunt amplasate pe toate spatiile pe care inainte aveam impresia ca s-a asezat singuratatea.
Flori de castan, flori de liliac si o combinatie de Alstroemeria, mi s-au asezat toate pe aleile inimii.Au toate cite o poveste...frumoasa.
E o alta zi pe care o petrec in singuratatea mea.Ea e atit de timida azi, incit ...nici macar nu plinge.
In jur e tacere si in ginduri...tacere.
Poate ca mi-as sterge tatuajul de pe inima, doar ca nu am curaj.
Defapt, daca nu as avea tatuajul nu ti-as mai purta atita pasiune.
Nu ma ruga s-o fac...nu pot.
Lasa-ma sa-l pastrez acolo.
Se apropie noaptea.
Noaptea si fumul.
Primavara e pe sfirsite, dar nu am regrete pentru ca vine o vara in care o sa-mi colorez cerul cu vise si noaptea cu stele.
O sa ma colorez cu tine.
Iti amintesc sa nu ma rogi sa-mi sterg tatuajul de pe inima pentru ca no sa pot.
Pina la o noua intilnire.
Nimeni nu va poate sterge din inima ceea ce pastrati.

Paste fericit!

A mai trecut un an, a apus, i s-au scuturat petalele.
Oamenii se schimba,zimbetele lor se sterg, dispar.Unii lupta pina dincolo de imposibil, altii nu fac nimic, nu le pasa ca timpul trece, isi asasineaza sufletul.
Suntem stingaci, calcam pe alaturi,ranim si plingem.
Uneori uitam si plecam, alteori ne intoarcem inapoi cu aceeasi viteza ca sa ne dam seama ca clipa s-a consumat demult.In momentele acelea fugim,arde praful in urma noastra.
Ne prabusim, ne ridicam.
Spargem toate ceasurile din lume ca sa nu observam ca timpul trece .Le rupem pendulele sa nu auzim cum secundele ard. Ne rupem mintile cu alegerile vietii.Intr-un final ne dam seama ne-am frint aripile.
Ne deghizam, ne schimbam anturajul, prindem curaj...cadem si plingem.
Invatam din nou sa zburam.
Si zburam pina la noi caderi.
Traim prin cuvinte, traim povesti straine.
Traim prin noi, traim prin oameni.
Uneri privim fix, alteori fara directie.
Aruncam cuvinte grele.Spunem uneori fara sa credem ''Iarta-ma".
Ne grabim cu regretele.
Uitam primaverile, uitam povestile de dragoste.
Ne compatimim.
Ne iubim pina raminem singuri si sfirsim prin a fi nefericiti.
Astazi, e ajunul Invierii lui Isus.
           Va chem pe toti macar in aceste zile sa devenim mai buni.
Va chem sa ne aducem aminte impreuna de cei mai saraci ca noi, de cei mai neputinciosi, de cei mai bolnavi si de cei care sunt mai singuri ca noi.
Va chem sa ne cerem iertare de la cei carora le-am gresit, de la cei pe care i-am mintit, de la cei carora soarele nu le mai apare la geamuri.
Sa-i iertam pe cei care ne-au ranit.
Sa-i iertam pe cei care ne-au  furat sufletul.
Dragilor, va doresc tuturor un Paste Fericit, lumina in suflet, caldura si dragoste.

Iluzii...

     



















Am visat la povestea aceasta.

Si ea a avut loc.

Nu s-a consumat.M-a consumat.

Mi-ai umplut sufletul cu flori, mi-ai innecat fluturii cu flori.
Cu florile din visul meu.

Si am plecat.

Am fugit de pe arena in care leii vroiau sa-mi incolteasca sufletul.

Am tras cu rapiditatea usa si am cazut dupa perete.

Cu un pas am pasit in alta viata.

E frumos, numai ca e prea tirziu.

Iluzii...
Refuz sa cred ca au fost iluzii.Au fost opera mea de arta.

Si ma reintorc...

Si ma doare...

Doare,dar...
Ti-as dedica citeva versuri ,dar nu pot.
Si stelele?
Nu pot sa uit stelele.
"Au fost comandate pentru tine, impreuna cu noaptea"
Urmeaza sa plecam.
Si am plecat.
Inchide dupa mine usa.

Suflet si flori.

Mi-ai umplut sufletul cu flori pina l-am pierdut.

Poveste de iubire.

 E prea tirziu si prea frumos.
Mai frumos decit de la mine de la parter nu se vede lumea de nicaieri.
Mai frumoasa noapte decit aceasta nu e nici una.
Vintul alearga printre frunzele proapat aparute.
Ele danseaza si se retrag dupa cortina.
In decor ,actorii pling...
E alta noapte.Scriu doar noptile.Mi se par cele mai frumoase.
Sunt singurul vis.
Florile de piersic pulverizeaza aerul cu parfum fin si dulce.
Timpul se varsa, trece.
-E de vina oare timpul?
-Poate...
M-am fortat sa plec atunci cind nu vroiam sa plec.
M-am fortat sa-mi rup o bucata de suflet.
M-am fortat sa uit de vise.
M-am fortat sa uit de egoismul salbatic ce-mi curge prin vene.
      Uneori ramin pur si simplu singura.
Atit de singura incit sunt inspaimintata de tacerea care ma inconjoara.
Mi-am aruncat sufletul pe-o arena, unde leii cauta orice urma de frica.
E o lupta pierduta.
Praful de iubire si fumul ma sufoca.
Am avut atitea inceputuri si caderi.
Atitia fluturi au incercat sa-mi manince sufletul.
Nu pot sa te acuz de furtuna din ochii mei.
Simt ca orizontul prabusirii vrea sa fuga spre mine.Si imi pun intrebarea:oare sa-mi impachetez tot ce am cu o viteza ametitoare si sa fug pentru a-mi salva ultima parte din suflet?
        Sunt prinsa in intervalul de a fi femeie sau a fi copil.
Mereu am plecat fara sa arunc priviri in urma, acum nustiu, ce sa arunc ?
Ai fumat toata dragostea din mine,mi-ai consumat sentimentele, mi-ai ucis logica si mintile.
Primavara mi-e imposibila fara suflet.
Ti-as picta umbra , sa te gasesc acolo in fiecare zi.Sa te gasesc doar eu.
Sa nu ma intrebi nimic, sa nu ma cauti.
Am sa-ti caut umbra singura.

Flori albe de cires...

E o noapte de primavara miirifca,sublima.
Parfumul florilor de cais ma scoate din minti.
Luminile ard, luna acopera cerul.
Cladiri inalte.
Caut inspiratie ,stau in spatele geamului, la parter.
Simt cu fiecare por ca a venit primavara.
Ma bucur de fiecare stea aparuta pe cer.
Ma bucur de fiecare noapte.
Ma bucur de fiecare primavara.
Mi se inchid ochii,somnul imi curge prin creier,se opreste pe retina si ma sufoca.
In ginduri imi revin clipele si amintirile.Sunt clipele unei primaveri apuse demult.
In ochi imi bintuie furtuna de nisip.
Pleaca.
Se reintoarce,oricit de departe as pleca.
Noptile mele cu mine sunt nopti speciale.
Stau asezata pe genunchii singuratatii...meditez.
Am respiratia usurata ascultind linistea din odaie.
Sunt singura.
Mi-am aruncat incaltarile din picioare.
Astept apa sa ma incalzeasca, sa-mi ia orice deznadejde.
S-o arunce in mare.
Miroase a iarba si  a fum.
Miroase a flori si a coaja de stejar.
Narcisii imi aduc inapoi viata.Florile de cires imi aduc inapoi copilaria.Mirosul de praf imi aduce inapoi clipa.
Primavara imi trezeste amintirile.
Iubesc la nebunie noptile acestea.
Ascult cum cinta pasarile,ascult cum curg apele,ascult cum curg visele...
O primavara minunata,dragilor!
Nu lasati pe nimeni sa v-o fure.

Nu lasa pe nimeni sa-ti omoare visele...

Nu lasa pe nimeni sa-ti fringa aripile.
Nu lasa pe nimeni sa-ti innece ochii migdalati in lacrimi.
Nu lasa pe nimeni sa-ti fure zimbetul inocent.
Nu lasa pe nimeni sa-ti fure mindria.
Nu lasa pe nimeni sa-ti fure ultima bruma de viata care ti-a mai ramas.
Nu lasa pe nimeni sa-ti fure reintilnirile cu tine.
Nu lasa pe nimeni sa-ti interzica sublimul bethovenian.
Nu lasa pe nimeni sa-ti ia noptile mirifice in care vrei sa fii singur.
Nu lasa pe nimeni sa-ti ia sufletul .
Nu lasa pe nimeni sa-ti omoare copilul rebel din tine.
Nu lasa pe nimeni sa-ti omoare visele.
Nu lasa pe nimeni sa-si plaseze unghiile in gitul tau.
Nu lasa pe nimeni sa te transforme intr-o marioneta.

Nu lasa pe nimeni sa-ti fumeze sentimentele.
Nu lasa pe nimeni sa te ingenuncheze.
Nu lasa pe nimeni sa-ti absoarba energia.
Nu lasa pe nimeni sa-ti arunce sufletul ravasit la parter.
   "Lasati-ma sa vad apusul,
    Lasati-ma sa scriu,
    Lasati-ma sa ard,
    Lasati-ma sa ramin viu."

Aroma de singuratate...

Vintul adie usor.
Cu pasi greoi se apropie primavara.
Fluturii isi dezmortesc aripile.Oboseala ma sufoca.
Noptile devin mai scurte,iar eu...eu nu reusesc sa visez.
Nu reusesc sa te visez.
Nu reusesc sa scriu.
Nu reusesc sa-mi gasesc inspiratia.
Va dedic citeva versuri:                        

    "Odaia-i goala si pustie...

 Pe geamuri doarme praful,

  Aroma de singuratate cenusie

  A-mbatrinit cearsaful

  Ceasornicul a stat demult.

  Ma doare timpul,

  E tirziu.

  O carte veche-as vrea sa fiu,

  Sau o scrisoare-n auriu,

  Ce-ti incalzeste sufletul,pustiu."

                                                  

O cafea cu rom.

Inca e foarte frig.Se lasa norii grei ,deasupra sufletului.Ma pierd printre cearsafuri,draperiile acopera geamul cu intuneric.In curind pe cer o sa apara stelele precum ultimele licariri ale unei faclii.

-O cafea?

-Nu.

-Nu vreau supradoze,ar putea sa urmeze inca zece.

-O cafea cu rom?

-Da,doua...

Nu-mi place timpul.

Am in fata inca o pagina alba, care urmeaza sa fie asternuta.

Seara de ieri m-a gasit la teatru.Am mai vazut piesa aceasta.
Nu sunt  impresionata pentru ca am aceeasi stare.

Actorii pling...

La final  una din actrite intra in pielea personajului.

Nu poate iesi.

Cortina se inchide.

Defapt, eram abatuta din cauza unei povesti de dragoste si de viata cu final dramatic.
Absorb energia oamenilor.
Inca si azi sunt tulburata.
Dar timpul trece si doare.
Ieri a fost asa devreme si azi deja-i asa tirziu.
E un inceput de weekend posomorit in care as vrea sa ramin numai in  niste brate.
Iubesc singuratatea, doar ca uneori o fac cu mai putina pasiune.
De fiecare data fac notite fara rost.
Fiecare weekend se apropie ca o vesnicie si se consuma ca o tigara ieftina.
In fiecare weekend meditez despre vise.
Sesizez ca ma costa mult.
In unele zile ma sufoc.
In alte zile sunt fericita.
In unele zile visez.
In alte zile ma intorc inapoi la rutina.
In unele zile sunt bulversata...
In unele zile sunt teribil de trista.
Si in toate zilele sunt singura.
Defapt nu stiu ce imi lipseste.
Cu siguranta nu imi lipsesc cafenelele si dansurile tirzii.
Imi lipseste marea.
Imi lipseste o rochie neagra decoltata puternic.
Imi lipseste soarele si noaptea.
Nu e nici timpul sa plec si nici timpul sa-mi fac bagajele.
Sunt confuza.Uneori ma ridic, alteori cad cu aceeasi viteza
Imi lipseste o cafea cu rom.
Ramin aici ,in aceeasi odaie, unde  pot sa fiu cine vreau eu sa fiu.
Dragii mei ,un weekend superb.
Pina la o noua intinire.

Ultimul tango'...

Se scurge apusul.
Vine o alta noapte in care, se sting luminile, se lasa frigul.
O noapte in care aleile sunt goale.O noapte in care ma inspira stelele.
E una din noptile in care tu gindesti ca esti nefericit.
Te intrebi unde ai gresit.
De ce noaptea aceasta nu are contur?
De ce uneori fluturii sunt orbi?
De ce uneori fluturii  mor?
De ce in noaptea aceasta umbrele nu mai danseaza?
De ce in noaptea aceasta nu pot picta?
De ce?
Am ascuns ceasornicul, sa nu vad cum timpul zboara.
In toate noptile  ma grabesc sa plec.
Si plec...
Ma arunc sub dus.
Apa curge,imi uda visele, imi uda pielea,imi uda catifeaua.
Privesc pe geam, spre orasul care pare adormit .
Ploaia s-a oprit demult.
Talpile reci mi  s-au lipit de covorul moale.
Durerile de inima ma sufoca.
Nu ma lasa sa plec.
In odaie rasuna ultimul tango'.
Ascult.Ma intreb.
Ma imbrac.
Imi iau o rochie neagra mica, ca in fiecare noapte in care plec si ma intorc pina se lasa zorii.
O geaca de piele de aceeasi culoare imi acopera spatele zgiriiat de stropii de ploaie.
Parul imi aluneca rebel pe git.Beau vinul din pahar si plec.
Se aude scirtiitul cheii in usa si zgomotul tocurilor care se indeparteaza.
Ma urc pe bancheta din spate.Masina porneste fara nici-un zgomot.Si pentru ea e una din noptile in care mediteaza, in ar vrea sa ramina adormita intr-un garaj vechi si singuratic ,de la periferia orasului.
Vintul poleieste geamurile masinii cu praf gri.
Din ce in ce mai mult se face simtita tacerea noptii.
Orasul pare desprins dintr-o carte.
Frina brusca.
Cobor.Inchid usa si plec.
Din surdina se aude o muzica.
Aici nu cinta vioara, nici chitarele.
Nu cinta nici tambalul.
Aici scirtiie un nenorocit de aparat si o voce ragusita de tigari si energizante.
Ma apropii,intru, ma fac nevazuta prin multime.
Curge alcoolul in pahare.Se fumeaza intens.Pe bar arde un spectacol de foc provocat de alcool.
Femei singure.
Femei insotite.
Femei stralucitoare.
Femei cu rani necicatrizate.
Femei frumoase,imperfecte,de succes,obosite de casnicii perfecte.
Amanti jalnici imbracati la patru ace.
Dame de companie.
Au ochii incruntati si priviri seducatoare.
Au zimbete care inseala.
Asteapta sa-si vinda visele.
Parfumuri scumpe, pulverizate pe umere goale.
Tigari tari, intre degete fine.
Carti de joc si bani aruncati pe banda rulanta.
Ce imprevizibile sunt noptile.Cred ca vad doar fum.
Multimea danseaza,vorbeste,zimbeste,bea si plinge.
Multe povesti de viata si multi actori.
E una din noptile in care toti gindesc ca sunt nefericiti.
E una din noptile in care actorii traiesc aventuri infinite,omorite de zori.
Incep grabiti si sfirsesc consumati.
Privesc si tac.
In noaptea aceasta sunt un critic de teatru,obosit si beat de madrigalul care nu mai rasuna.
-Nu stii cine e femeia ceea de la bar?
-Nu...
-Nici eu.
-Pacat...
Se intreaba intodeauna doi chelneri.
Muzica imi sparge urechile.
Trebuie sa plec, pina nu se lasa zorii.
Plec, ma indepartez...
Ma urc din nou pe bancheta din spate, mai obosita.
Se aude zgomotul cheii in usa si tocurile care se apropie.
In casa nu e nimeni.
Rasuna ultimul tango'.
A mai trecut o noapte in care s-au mai stricat citeva pahare,s-au consumat zeci de sticle de wisky.
A mai trecut o noapte in care am vazut oameni nefericiti ,innecati in alcool.
Trag draperiile, ma afund in pernele moi si adorm.
Sunt oameni mai nefericiti.
Pina la o noua intilnire.

Astept soneria...

Azi bate ploaia in geam.Imi aminteste de tine.Cind ai plecat ploua.
Pe geam sta glastra cu flori care s-au uscat deja.
Ma ploua, ma uda...
Imi uda parul si sufetul.Imi uda visele.Le inmoaie, le imprastie.
Grabita le string.Le adun si mi le plasez inapoi.
In suflet,in corp.
Privelistea imi aduce doar ploaie.
As vrea sa fug.
Sa ma pornesc spre tine, sa te ajung, sa te gasesc.
Sa te gasesc in aeroport, sa te aduc inapoi.
Ma doare timpul.Fierbe cafeaua.
Supradoze de cofeina si de liniste.
Imi scot agrafa din par.Simt ca ma sufoca, ma stringe, nu ma lasa sa plec.
Dimineata a inceput greu, mai greu ca in alte zile.
Camera era acoperita de intuneric, nu m-am putut trezi.
Ploaia m-a sedat.Mi-a ramas de la tine parfumul inconfundabil si intepator.
Apa imi biciuieste spatele gol,vrea sa ma devoreze.Mi-am fixat privirea pe geam,poate gasesc o alta imagine.
Doi hulubi analizeaza pamintul.Ar fi vrut sa manince, dar asfaltul rece nu le poate oferi nimic.
Caldura si zimbetele au ramas in aeroport,intr-o ceasca de ceai negru, amar si fierbinte.
Am iesit de acolo bulversata.
Am aruncat paharul in cosul de gunoi si am fugit.
M-am grabit sa ajung in casa, la parter, unde nu e nimeni,unde am multa cafea, unde am intuneric...
Unde au mai ramas citeva picaturi de alcool si pasiune...
Unde mai este parfum...
Unde eu imi arunc in fiecare seara hainele grele...
Unde pot sa fiu cine vreau...
Unde pot sa pictez ce vreau...
Unde pot sa adorm...
Unde pot sa ma trezesc...
Unde pot sa-mi falimentez visele, sa investesc in ele.
Unde pot sa fiu cea mai puternica femeie din lume.
Unde pot sa fiu cea mai frumoasa femeie din lume.
Unde pot sa pling,fara sa ma vada cineva...
Unde pot sa rid necontenit...
Timpul ma preseaza, trebuie sa plec.
Nu mai pot sa ramin,desi...
As vrea...
As vrea sa ramin, sa te astept.
Sa astept soneria.
Sa astept sa intri.
Nici eu nu pot, nici tu nu poti.
Suntem prea departe.
Picaturile de ploaie imi aluneca, sa preling pe git si curg pe spate.
Plec.
Asteapta-ma sa revin, dragul meu cititor.

Eu.Un celebru anonim.Unul strain.

Mijloc de martie, noapte de martie
Totul incepe sa prinda viata.
Tarabe pline cu flori.
M-a impresionat foarte tare un ciine care timp de un an de zile in care trec prin aceleasi locuri, doarme linga o taraba.
M-a impresionat pina la lacrimi modul lui de a dormi linga picioarele stapinului sau,uneori trist, alteori vesel care vinde citeva flori.
M-a impresionat modul lui de a ridica capul la fiecare trecator care se opreste sa vada ce se vinde.
Lacrimioarele albe de azi ne parfumeaza viata.
O noua primavara.
Zimbete si perle...
Perle albe.
E ora 17:00, se aude soneria de la usa.
O fi cineva?
Nu.
Nu azi.
Azi toti sarbatoresc.Demult nu a mai fost nimeni prin vizita, doar prin suflet.
Soneria e din ce in ce mai insistenta.
Cine e?
Nu raspunde nimeni nimic.
Timida si bulversata de ultimele zile, alerg spre usa sa deschid.
Trag de usa metalica.
Nu pot sa cred.
E cineva cu flori.
Cu multe flori.
N-am vazut de mult timp atit de multe flori.
Rosii...
Trandafiri.
Dupa flori un om cu o valiza.
Putea fi un om cu un pian ,oricum nu puteam sa deslusesc imaginea.
Supradoza de cafea din ultimele zile mi-a creat o stare de calm nebun si respiratie grea.
Pur si simplu nu mai aveam senzatia de lumina.
In urmatoarele citeva secunde nu-mi amintesc cum a intrat omul pe usa.
Eram in stare de afect,parca as fi savirsit o crima.
O crima din dragoste.
Imi amintesc printre rinduri ca am luat florile si le-am pus pe noptiera fara sa zic vreun cuvint.
M-am aruncat in bratele acelui om.
Intr-o clipa am gasit  tot de ce aveam nevoie.
Dafapt nu aveam nevoie de supradoze de cafea nici de povesti retraite in minte.
A fost o zi banala, fara culoare.
S-a transformat intr-o scena unde se joaca o poveste de dragoste cu patos si foc.
Casa mea de la parter a prins culoare.
E innorat afara, dar eu nu vad nimic.
Am orbit.
M-a orbit lumina care a aparut pe cerul vietii mele.
Nu prea am crezut in surprize, nu prea am crezut in minuni si nici nu am crezut pe deplin in vise.
Nu vreau sa descriu aeroportul, are o lumina mult prea trista si dureroasa.
Traiesc clipa.
Dragii mei cititori, credeti in minuni, credeti  in surprize, credeti in vise.
Traiti-va momentul, traiti-va clipa.
Pictati-va viata si visele dupa indemnul inimii.
Fiti arhitectii propriilor vieti, propriilor piese de dragoste.
Fiti ceea ce doriti sa fiti si traiti ceea ce doriti sa traiti.
Pina la o noua intilnire.
Eu...
Un celebru anonim.
Unul strain.

Aprinde-ti toate stelele pentru femei...

Aprinde-ti va rog in noaptea aceasta toate stelele.
Cumpara-ti toate lalelele de la florarii.
Vreau sa vorbesc despre femei.
Ce sunt defapt femeile?
Femeile sunt lumea fiecarui barbat.
Cea mai superba  fiinta din ochii fiecarui barbat e femeia.
Tot ceea ce fac barbatii e menit sa impresioneze femeia.
Taj Mahalul a fost construit din dragoste pentru o femeie.
Care este definitia unei femei incredibile?
O femeie incredibila este o femeie exceptionala.
Iubeste mult, cu fiecare zi mai mult, cu fiecare zi e mai tinara si mai frumoasa.
Femeia are stofa de floare, are stofa de parfum.
Scopul fiecarul barbat din lume e sa gaseasca parfumul perfect al unei femei.
Femeia este placerea descoperirii.Ea e mierea si piperul.
Apartenenta de mister, artista grabita.
Fiecare ora tirzie din noapte ti-o aduce in vis.
Vine, te iubeste si pleaca.
De ce o iubesti atit de mult pe femeia aceasta?
Pentru ca e o femeie de succes?
Nu...
Pentru ca ea nu are nevoie de mine...
E capabila sa traiasca mai multe destine, e capabila sa inceapa de fiecare data o viata noua ...
E capabila sa uite trecutul, e capabila sa ierte.
Are o inteligenta sclipitoare.
Citi barbati au murit pentru o femeie?
Citi pictori au primit Premiul Nobel pentru un simplu tablou?
Cu o femeie...
Femeia e cea mai frumoasa creatura dintre cer si pamint.
Ea e apa si in acelasi timp focul.
Pasiunea, melodrama, durerea si fericirea.
Ea e sculptura cea mai reusita.
Nu exista amintiri mai frumoase decit cele despre femei.
Ea e clipa , e momentul e secunda si infinitul.
E cea mai plingacioasa,lipicioasa, cocheta, multilateral dezvoltata.
Ca sa ajungi la sufletul unei femei trebuie sa o cunosti si sa o iubesti.
Ea e realizarea tuturor dorintelor si falimentarea tuturor viselor.
Femeile sunt:
"Minunile lumii..
Rafinamentul pasiunii...
Roua diminetii...
Furtuna marii...
Curcubeul sperantei...
Cele mai frumoase bijuterii cu care ne-a inzestrat  Dumnezeu...
Regalitatea universului..."
Noi, femeile suntem un amalgam de trairi, pe cit de gingase pe atit de invingatoare,putem plinge nopti intregi, iar a doua zi avem cele mai frumoase zimbete din lume,suntem capricioase si imposibile, binevoitoare si deschise.
Suntem albul si negrul.
Dragele mele , astazi este o zi importanta, la fel ca toate zilele din viata unei femei.
Avem nevoie sa fim iubite, mingiiate, ascultate, acceptate,tandre,sensibile, puternice,copilaroase.
In seara zilei de azi, avem nevoie sa fim cele mai frumoase, cele mai pasionale,cele mai mindre.
O sa primim flori...
Multe flori...
La multi ani tie, femeie!
La multi ani tie, mama!
La multi ani tie ,bunica!
La multi ani tie,surioara!
La multi ani tie, iubita!
La multi ani tie,prietena!
La multi ani tuturor femeilor din lume!
Fiecare din noi e cea mai frumoasa femeie, sa stiti.
Fiecare din noi merita flori, diamante, perle, nestemate si iubire.

Povesti de dragoste din seria unui celebru anonim 2.

E ora 00:00.
Trece ultimul troleu, e semn ca a mai trecut o zi.
Pe strazi nu e nimeni.
Vintul duce linistit praful,se aseaza incet pe masinile parcate si parca demult date uitarii.
Luna se scalda in lumina boltii cerului senin.
Stelele, cite una cad.
Ele nu mor.
Se duc pe un alt cer.
Bancile sunt goale si reci, iar aleea clasicilor e inundata de intuneric.
La floraria de vis-a-vis nu mai e nimeni.Se vede lumina doar la un geam.Afara sunt citeva glastre cu trandafiri ofiliti de un ros aprins.
Ma intreb daca mi-as dori unul.
Probabil ca da.
Sunt doar simple gesturi din dragoste pentru femei.
Ce ai face pentru o femeie?
Uneori nimic, alteori totul.
Uneori putin ,alteori infinitul.
Stam pe banca din spatele aleei.
Cuminti , ascultam noaptea,ascultam sunetele ce nu se aud.
Ascultam muzica din surdina, ascultam tipetele din miezul noptii...
In seara aceasta sunt cea mai frumoasa femeie din lume.
Asa ma faci tu sa fiu,asa ma faci tu sa ma simt...
Vrei sa plecam?
Sa mergem acolo la mansarda?
Nu.
Ce scurt e raspunsul tau.
Lasa-ma sa stau cu tine.
In seara aceasta esti cel mai important barbat din lume, asa te fac sa fii, asa te fac sa te simti...
Apropo barbatii tot pling.
Da.
Stiu.
Din dragoste pentru femei?
Probabil...
Nu ne lasa noaptea sa plecam, nu ne lasa aleea.
S-ar simti singura fara noi.
Am impresia ca noi nu stam cu ea, noi avem lumea noastra.
Lumea noastra e una neinteleasa de umanitate si de legile ei.
La coltul strazii este o cafenea.De acolo se aude o vioara, s-aude un tambal.Alcool si multe tigari.Unii isi ineaca amarul, altii isi sarbatoresc fericirea.
Alcoolul la ia privirea, ii asa stersi si obositi.
Iese cite un strain , se grabeste sa plece.Nu vrea sa prinda zorii aici.Asta ar insemna ca a pierdut o noapte intreaga.Pleaca toti.Se ridica scaunele pe mese.Se incheie inca o noapte.Se incheie inca un spectacol de cafenea dintr-o zi obisnuita.
Stiu ca nu departe este un tirg de tablouri.
As vrea sa mergem acolo,dar e inchis.E inca miez de noapte.
Imi place acolo,miroase a ulei de pictura si a pinza catifelata.
Vad de fiecare data aceleasi tablouri cu maci rosii care ma innebunesc.
Macii acestea imi ornamenteaza visele.
Dar nimeni nu-i cumpara, desi nu sunt prea scumpi.
Nu -si permit toti acest lux.In fiecare zi aici vad pictori,tristi, ingindurati.
Ei vad viata ca pe o perla alba ,imaculata.O perla in mii de culori.
Uleiul de pictura stropeste orice, atinge si coloreaza.
Ce frumos ar fi daca toti am vedea viata precum o perla colorata.
Dar...
Revin la noi, la banca noastra timida, calda si singuratica.
Cred ca e timpul sa plecam,n-as vrea sa ne prinda zorii.
Trebuie sa ajungem la mansarda, sa ne savuram in linistea noptii cafeaua.
In curind o sa apara cei care matura strazile.Odata cu strazile ne matura si decorul nostru, romantic, desprins dintr-o poveste clasica de dragoste.
Povestea aceasta de dragoste nu se sfirseste aici.Suntem deja la mansarda...
Dragul meu cititor si draga mea cititoare,continua in mintea ta aceasta poveste asa cum ti-o doresti...
A voastra celebra, anonima.
Pina la o noua intilnire.
Povesti de dragoste pasionale si infinite.

O poveste de dragoste de dupa cortina.

Hai sa ne urcam in tren si sa plecam spre mare.
Am visat sa ajung cu tine la mare aceea ,inca mai visez.
Imi imaginez plaja  alba de nisip si apusul ca  o ploaie aurie de lumina.
Pe plaja nu e nimeni.
Baiatul de serviciu a strins umbrelele.
Se lasa noaptea,patrunde valurile.
Le arunca in stinca.
Geme.
Tace.
Nisipul e rece.
Ne acopera, ne incalzeste si ne asculta.
Nu vreau sa plecam de aici.
Cred ca marea aceasta a ascultat toate durerile lumii.
Astazi  marea e linistita.
Lumina cade pe trupuri, le acopera, le da o alta alura.
Portul acesta nu l-a vazut nimeni vreodata.e doar al nostru.Ce frumos e sa ai marea ta.
Marea ta in care sa te arunci oricind, sa cauti linistea, sa cauti zbuciumul, sa cauti teatrul,sa cauti scena.
Sa cauti viata.
Sa cauti destinul fericit pe care ti-l doresti.
Ar fi frumos.
Si stii ce ar mai fi frumos?
Cel mai frumos ar fi , stiind ca esti un actor, sa ti se dea sa joci doar comedii.
Dar cei care scriu, traiesc si drame.
Traiesc povesti de dragoste nemarginite...
Fericiri neatinse si senzatii nesimtite.
Nu toti sunt celebri si nu toti sunt anonimi.
Primavara aceasta ,dragii mei, vreau sa ne urcam toti in tren si sa plecam spre mare.
Poate  ne regasim.
E posibil ca acolo sa ne astepte vreo poveste de dragoste nejucata.
Pina la o noua intilnire.

Ultima noapte de dragoste.

Ard stelele,cade cite o frunza,gradina e luminata toata.
Cade cite o stea.
Multimea vine,pleaca,trece.
Rochii de gala si fluturi negri la gulerul unor barbati tandri.
In surdina muzica.
Am senzatia ca e o muzica funebra.
Noi, actorii acestia, asa o simtim.
Beau toti.Sunt ametiti.Nu simt ritmul.
Danseaza.
Usile se inchid,se deschid...
Se sterg imaginile.
Iar cafea.
Un dans sub ochii multimii.
Ultimul tango din ultima noapte de dragoste.
Cine o fi fata de acolo?
Nustiu nici eu.
Nu stie nici ea.
Suntem tot la periferie.
In gradina aceasta de vis este un leagan.
Ne-am asezat si meditam.
Bate vintul cu flori.
E si un club de noapte pe aici.
Fum.
Fumul multor tigari arse demult.
Cred ca e un spectacol.Toti isi traiesc clipa.
Nimeni nu stie cine sunt.
Doar tu.
Toata povestea aceasta de dragoste a avut loc pe la periferii.
E frumos aici,dar doare.
Doare pentru ca e ultima noapte si odata cu zorii trebuie sa plec.
La iesirea din gradina fotograful  fumeaza.
A vazut cum se desfasoara multe povesti de dragoste.
Pacat ca la incetarea casatoriilor nimeni nu face poze.
A focusat toata povestea,toate imaginile.Odata cu zorii pleaca si el.
Momentele frumoase pleaca odata cu noaptea.
Daca ar fi noapte intodeauna, ar fi la fel de frumos?
Nu-mi mai simt  picioarele de la tocuri, dar ma simt bine.
Nu ma doare nimic.Doar inima.
Ea isi asteapta esecul dupa  o perioada scurta de gratie.
Anterior ai fost un cavaler, in noaptea asta esti un misterios.
Un misterios puternic.
Cred ca sufletul iti plinge...
Esti misteriosul in gri.
Zimbesti efemer.
Nu putem sa plingem.
Suntem doi actori frumosi.
Nu te cunosc nici pe tine toti.
Raminem doi misteriosi care vor pleca odata cu noaptea.S-a sfirsit ultima noapte de dragoste.S-au inchis usile.Au plecat toti.A plecat si fotograful.Am plecat eu...
Ai ramas tu...
Stiam ca o sa pleci...
Si...
Ai plecat.
Ma doare.
Ultima noapte de dragoste valoreaza cit zece romane de dragoste, in care ai iubit de fiecare data mai mult.
A ramas pasiunea...
Pasiunea care na sterso nici o poveste de dragoste.
Dragii mei, povestile de dragoste sunt scurte.
Povestile de dragoste uneori dor.
Povestile de dragoste au o perioada de gratie si un esec.
Cite povesti de dragoste nu vei trai, va exista intodeauna o poveste de dragoste la care ai putea sa te reintorci oricind.
Pasiunile nu mor niciodata.
Niciodata.

Niciodata...