Fumator de secunde...

 

Aprilie, simbata.

Ploua diabolic.

In surdina s-aude un flaut, cintind.

Cerul desenat in acuarela, imprastie flori de cires si stropi de apa pe drumul meu, spre tine...

Spre portile raiului.

Orasul danseaza, s-a luat de mina cu umbrelele.

Miroase a iarba si a... viata.

Iar, eu, idolatrizez, cartile, florile, si pe mama.

Vinul, stelele si noaptea.

Filosofia si marea.

- Dar tu?

- Tacerea dintre noi si restul lumii.

Suntem doi cersetori.

De iubire si singuratate, in sevraj.

Cumparatori de praf de stele.

Si vinzatori.

De vise.

Stinse.

Doi consumatori de carte si de vreme.

Doi actori de duzina.

Timpul fumeaza, nervos, secunde, pe veranda inimilor noastre.

El e asasinul florilor de cires.

Asasinul plecarilor si revenirilor.

Criminal al luminii si intunericului.

O singura dama, ieftina si seducatoare...

 




Duminica.

Aprilie.

Ard felinarele pe strazile vide si singuratice, in zarea serii pluteste veninul, imi inunda creierul, se scurge prin vene...

Regretele si vinul injecteaza sufletul.

Din fluturele mort, curge cenusa, Frank Sinatra...

In glastra zac, lipsite de vigoare, niste flori, si-alaturi carti, amintiri prafuite si frig, valiza cu vise moarte, imprastiate, pareri de rau, masti nude.
Peretii goi.

De ce oamenii ranesc?
De ce fluturii mor, cu aripile frinte, ingenunchiati si fazi?
De ce numerele prime sunt singure?
De ce se fac promisiuni desarte?
De ce traim cu iluzii?
De ce convetuim toti, cu o singura dama, ieftina si seducatoare, singuratatea...
De ce ne otravim sufletele?
Cu cafea ieftina, cu tigari, cu oameni mici si ispite...
Ma dor gindurile, razboiul si fata mea, anonima.
Lacrimile, plecarile si domnul meu perfid...

Confesiuni nocturne

   





-Ador ploaia!
-...
-Noaptea,vinul si pe tine!
-Noi facem parte din spectacolul noptii?
-Eu...cred ca da.
-Tu,crezi ca ma cunosti,dar defapt...
-De fapt tu,esti o fetita mica.
-Eu sunt un colectionar,sarac, de fluturi morti...am doar un fluture.
 Pe tine.Umple-mi paharul cu vin!
 Si...aprinde-mi o tigara!
-Nu plinge!
-Iarta-mi iubirea fugara!
    E 00:59,decembrie,marti!
Prin geam se vede bezna,copacii goi si tristetea lor!
S-aud risete hilare de femei.
Sunt ultimele zile de decembrie!
A mai trecut un an,la fel de repede ca ultimii zece si ca ultimul joc de poker...si ca ultima confesiune nocturna,facuta demonului meu,intr-o mansarda,la periferie.
Mi-am scos fluturele din buzunar,sa zboare,pina cad zorii peste noi.
Prin vene imi curge vinul si versurile lui Eminescu.Ochii mei fug spre cerul instelat.
Caut avioane de hirtie.
Sticle de vin,goale,zac pe podeaua rece.
Miroase a vin si a creier ars.
Trecutul,cu manusi albe,cauta sa ma imbratiseze.
Ma arunca spre poteci fara sfirsit,spre infinit...eu sunt un calator.
Pierdut in timp!
Sufletu-mi pluteste prin decoruri ireale,iar pe retina,imi apar...trasaturile tale halucinante si ochii de cafea!
N-as vrea ca timpul sa decida ultimul vals,si...nici sa-mi vad iluziile,cu aripile sfarimate.
El e un asasin.
Ucide tot...nepasator.
Tacerea se izbeste haotic de peretii odaii mele.
Pe cind,ieri era asa devreme.
Si azi,deja-i ,atit de tirziu...

Celebrului meu anonim...

Decembrie,joi,seara!
Fierbe cafeaua!
Farurile ard.
Citesc...
O gazeta prafuita de la taraba de vis-a-vis.
Imi arunc privirea peste geam,trecatorii alearga,grabiti si inghetati.
Barbatii,aroganti duc femei fine de brate,le pun masti de huma pe ochi.
Un fotograf se-nghesuie pe banca,sa prinda...
Imaginea Craciunului.
Ma bintuie imagini cu Chisinaul,cu pictorii,cu mine.
Sunetul clapelor,ruginite de pian,imi suna,in creier.
Miroase a brad si a fum de tigara,si...a tine.
Desenez in rosu fericirea,pasiunea...pentru tine,pentru omul fluture.
Noaptea te eliberez din cartea-mi, in care te pastrez.
Sa zbori...
Sunt o schizofrenica,iar tu un fluture nebun.
Te-am ucis,sa nu mi te ia nimeni si...te-am pun intr-o carte
Te port in buzunarul de la piept,sub dantela sufletului.
Te ascund sa nu te vada nimeni.
Sunt o asasina.
Port un fluture mort in buzunarul de catifea al bluzei.
Ei nu stiu ,defapt, ca tu,noaptea invii...
Ascult vocea ta si a marii,iarna.
Ma cufund intr-o melancolie funestra pe faleza marii inghetate,am sufletul sfisiat.
Celebrul meu anonim,ce-ai vrea sa fii,in noaptea aceasta...teribil de frumoasa?
Inger sau demon?
Sa stii ca eu,te astept,ca si cind...
Numai demoni.
Ar mai fi ramas.
Pe pamint.
Craciun fericit!
Iarta-mi inspiratia bolnava!

Demonului meu...

Inger si demon,esti...

-Aprinde-mi o tigara!
-...
-Ti s-a terminat vinul din pahar!
-Preferi sa taci?
-Prefer...sa-ti dau aripi.Sa zbori.Sa te prefac in inger.
-Sa ma imbrac in alb?
-Sa te imbraci in demon...inger!
E decembrie,tirziu.
Miroase a portocale, a vin fiert si a scortisoara...si a tine!
Noaptea isi imprastie boltile de argint, pe umerii viselor mele.
Avioanele de hirtie zac, pe pista-mi incarcata cu regrete.
Timpul s-a umplut de...absenta ta.
Ma imbat cu vin,uitare temporara si iluzii.
Port pe retina privirea ta,nemarginita,nedefinita geometric...
Si...
Si toti demonii tai.
Imaginea Chisinaului ma asfixiaza,si centru vechi,si pictorii...cafeaua...
Si ultimu' tango...
Si ultimii ochi tristi.
Disperata,ma caut prin ginduri,numar clipele cu precizia unui cronometru vechi si fad.
Domnul meu isi pierde noptile in pahare cu picioare lungi,in intunericul pervers al oraselor voalate in alb!
In avioane de carton cu elice.
Te mint.Noi nu suntem prieteni.
Teribil de inghetata...sunt.
Sunt un actor ,intr-un teatru mic si murdar.
Evadez,intr-un tirziu din universul tau.
-Ai venit?
-Da.
-Si eu ,care credeam...
Esti departe si...esti lumea mea.
Pe geam ,zac ,florile,cu care mi-ai umplut sufletul si...
Si cartile pe care le-am cumparat...cind ai plecat.
Iarta-mi dependenta...de tine,gindurile adunate,alcoolul care-mi curge prin vene si noptile-mi pierdute in centrul Chisinaului...

Monolog fara sens si cuvinte...

Iulie...

Isi numara grabit firele de nisip, de pe tarmul inspumat al marii.

Apusul liliachiu, se lasa, desubtul zarii mediteraneene.

Valurile danseaza-n tacere, in larg,vapoarele huruie timid,iar,eu...

Confuza si fada ,imi asez umbra pe sezlongul impletit, din vise de vara.

Imi pierd noptile ,in piciorul paharului,rosu,cu vin.

Iar,diminetile,in aroma cafelei tirzii.

Miroase a floare de tei si a Chisinau...

Un pian cinta,talpile-mi ard, pe nisipul fierbinte si gol.

Poalele rochiei albe,curg lin si s-astern pe tacerea dintree noi doi.

-Aprinde-mi o tigara!

-Ai venit?

-Si eu care credeam, ca n-ai sa mai vii niciodata.

 Si ca...n-am sa te mai vad nici in vise.

- Iarta-ma, ca nu te-am cautat,in infinitatea  aceasta de zile.

-Ma indragostesc de fiecare data mai mult...si pling de fiecare data cind pleci.

-Tu,imi umpli sufletul de flori si te duci...

Se sting luminile,orasul adoarme si se cufunda...in intuneric.

Inca o vara isi scurge nisipul fierbinte intr-o veche clepsidra.

Inca un monolog fara sens si cuvinte.

Noapte buna Chisinau!

Septembrie,tirziu...

       Pe umerii sacoului de catifea al toamnei, cad picaturi marunte si reci de ploaie.
E septembrie,tirziu.
La periferie ard farurile, inalte, de lumina.
Fluturi de rugina,au impinzit cerul ca niste perle.
Frunzele s-au prins intr-un vals vienez...si plutesc pe patura pamintie a ulitei.
De pe o banca,in sus,se ridica fumul unei tigari...spre cer.
E un barbat care...asteapta.
Culorile s-au uscat pe pensule.
Pe teancul de carti,nerasfoite,sta praful de stele care-mi bintuie visele.
Tablouri cu lavanda,atirna de peretii nezugraviti.
Miroase a tacere si cafea.
A ulei si a tempera.
A flori si a ploaie...
A iubire.
Sufletul si-a scuturat dantela...si zace,pe podeaua rece,cu un brat de trairi in buzunar.
       Noptile se fac lungi si dureroase.
-Sunt un nebun care te cauta...prin ploaie...
-Ar fi trebuit sa vin.Sfirsesc de fiecare data prin a te minti.
-Esti imbracat in alb?
-Sunt...am fost,defapt.Ploaia mi-a udat sufletul.
-Si...tu,mai vii?
-Eu...nu mai pot...sa vin.
-Sa nu mai plingi...am sa te astept...aprinde-ti o tigara.
In surdina s-aude pianul,si-as vrea...
Sa plec.
Cu sufletul meu si valiza cu flori.

Alcool,femei senzuale si barbati timizi...

   

Alcoolul,ploaia si timpul...

Pensulele lasa pete chihlimbarii pe foaia alba pentru acuarela... ilustind niste flori de cimp.
S-au umplut toate,una cite una, cu maci rosii si hortensii, de un roz- purpuriu.
Apropo de hortensii,sunt ravasitor de frumoase!
O noapte dureros de lenta, se lasa deasupra orasului, presarat cu lumini argintii si bintuit de umbre nude.
Inspir adinc si cu nesat aerul noptilor de vara.

Printre bezna fada a noptii se zareste albastrul mediteranean al cerului.

A mai trecut o zi teribil de repede...si de vag.
S-au mai fumat zece tigari ieftine.
Am aruncat zece gazete,primite gratis in statia de metrou.
S-au mai scurs o suta de pagini din 50 de umbre ale lui Grey de E.L.James si o infinitate de zile in care am preferat sa nu-ti scriu...din durere,din disperare si din iubire.
A mai trecut o zi cu Frank Sinatra in casti si Martini Bianco...
Au mai trecut prin fata-mi o mie de barbati si o suta de femei, imbracate in alb...cu flori in par si zimbete molesitoare.
   Un nou iunie,alearga grabit ca si in ultimii zece ani, de cind imi mai amintesc.
Naivitatea era o maladie contagioasa...atunci.
Imi pastrez parca aceleasi trasaturi...si aceleasi rochii cu flori,cu exceptia sufletului care a adaugat mai multe rani si compromisuri.
Creierul ruleaza frinturi de imagini cu bujori de un roz-nepamintesc...mai aud si acum ultimul sunet al ultimului clopot din ultima zi...de scoala.
Din ziua aceea,copiii rebeli din noi s-au  tot transformat in femei senzuale si barbati timizi ...
   Am pierdut notiunea timpului.
Pe rafturile de carti dormiteaza, subit, praful.
Demult n-am mai scris un vers...confuz si morbid de singuratate.
Mi se intimpla uneori sa scriu mult si uzat, azi aproape ca nu mi se mai intimpla sa scriu deloc...de parca am fi murit toti...si actorul,si pictorul,si scriitorul.
Kremlinul e un criminal...in serie.
Pe pervazurile geamului, zac,inflorite, ghiveciuri cu violete africanesi sticle goale de tempera...minjite de colbul pe care l-a lasat vremea.
Buretele care sterge tacerea din ochi e alcoolul,ploaia si timpul.
Timpul.
Je suis un hommme immortel.
Pina la o noua intilnire!

Cu dragoste despre Chisinau...

Diminetile nocturne incep,cu rasaritul in fata si cafea,pe terasa de la parter.
Noptile sunt tot mai scurte ,iar zorii tot mai aproape.
Magnoliile isi legana petalele,impunator de frumos.
Vintul plimba florile uscate de mar pe ulite.
Pe geam zac,cartile,cu coperti groase si invechite de timp.
In colt,dormiteaza subit, valiza cu sufletu-i rece si fad.
La geamul de vis-a vis un domn distins, cu un iz clasic isi citeste ziarul.
Fumul tigarii se ridica domol,cu razele de lumina spre cer.
Draperiile innecate in colb stau lipite de peretele sur, in asteptarea reintoarcerilor.
Centrul capitalei e impinzit de tei infloriti si-i inmuiat in parfumul castanilor alb-imaculati.
    In cabina telefonului public sta un barbat, cu receptorul in mina...
Suna insistent.
Traficul e infernal.
Femeile senzuale,imbracate fin,cu parul ca focul, intregesc decorul.
Se plimba in perechi,tinindu-se de brate.
Terasele sunt intesate de oameni.
In noapte felinarele ard,luminind cladirile arhaice.
Masinile alearga grabite printre strazile pustii...printr-o alta lume,care noaptea... dispare.
Sufletul prinde aripi.
Singur si confuz,mediteaza...
Se lasa linistea muta a serii.
 Chisinaul de altadata-i in floare si extaz.
Pe alei se vind bujori rozalii si rosii-purpurii,multimea pluteste printre ei ca stropii grabiti de ploie printre nori.
Privesc,ca un exaltat mintal,frumusetea Chisinaului de altadata.
 Daca stiam ca esti atit de frumos,ramineam sa te astept in statia de autobus... 

Primavara frumoasa,iubire!

Se lasa apusul peste oras,luminile impinzesc cerul albastru-trandafiriu.
Lacoma,devorez multimea ce se indeparteaza cu rapiditate de statia de autobus.
Miroase a lacramioare si a primavara,dar e inca teribil de frig.
Rochia-mi alba,inunda sufrageria,plina cu vise.
Intunericul si tacerea mi-au coplesit odaile si gindurile.
Casele se inalta hidos,acoperind zarea cu umbre.
Ultimele zile de februarie, trec, tulbure si surde.
Sufletul zace tremurind,fara dantela,ca un actor jalnic si sarac,ce joaca...in spatele cortinei.
-O fi fiind si astfel de actori?
-Da,eu...n-am costum,nici rol,nici public...nu primesc flori si nici aplauze.Ma ascund doar in spatele cortinei sa vad cum joci tu!
-Avem priviri diferite.
-Lasa-ma singura,prietene!
Imi place,enorm, sa adulmec miezul noptii si rasaritul, dimineata.
In singuratatea mea.
Draperiile acopera geamul,prin care curge apusul si odata cu el...insul ce asterne cuvintele pe-o fila alba.
Lampa arde,anosta,deasupra teancului de carti de pe noptiera.
Tumultul de pe strazi  incetineste, domol.
Barbati si femei,cu flori in brate,trec pe ulitele inguste ale orasului.
Primavara pluteste,asteptind clipa!
Primavara frumoasa,iubire!

Necunoscutul meu,celebru,anonim.

Visele...

E una din ultimele zile... pe care le intilnesc in capitala.
Nametii de zapada scalda in alb,imaculat,muntii inalti de cladiri.

In tirgul de linga teatru ,dormiteaza... tablourile innecate de praf.

Aburii de cafea strabat geamurile stravezii ale hotelului de vis-a-vis.

Vintul leagana ramurile copacilor, ce poarta mantii candide si grele.
Chisinaul s-a acuns sub zapada rece si pufoasa.
O simfonie fara culoare imi curge prin vene.
    Vad fereastra prin care privesti...oamenii si iarna.
Imi umplu valiza cu vise si...haine.
Pentru un alt oras, gri si sumbru.
E un asasin.
In citeva ore plec.
   Defapt,eu scriu de fiecare data cind plec si uneori cind vin.
Sufletul mi-e teribil de trist si de rascolit.
Aproape ca odata cu zapada, cade si noaptea.
Odaia ramine goala si pustiita de vise si de cartile de pe noptiere.
Le iau pe toate cu mine...de fiecare data.
Plec cu inima inghetata de zgomotul gerului si groaza timpului care, ma preseaza.
-Ce frumos e tabloul acesta!
-Nu cred ca e un tablou...
-E geamul meu care arata dimineata,pe care o traiesc in fiecare zi.
-Vino si tu!
-Mi-e teribil de greu sa-ti zic ca nu pot.
-Eu defapt stiam...raspunsul.
-Sper sa ne revedem intr-o zi!
-Sa te imbraci in alb.
 Iarna povestile de dragoste prind contur,iar pasiunea se cuibareste in suflete, in vise si in ginduri.
Pina data viitoare,necunoscutul meu,cebru,anonim!

Aprinde-mi o tigara,te rog!

Nimic nu mai e ...ca altadata.

-Aprinde-mi o tigara,te rog!
Fac naveta in fiecare zi prin timp, prin vise,printre rasarit...si apus.
Dezolanta,ma gindesc la ultimele zile de decembrie,la fulgii care cad si la pilotul care zboara.
E o chimie intre noi si...cind trece clipa plecam toti.
Statia de autobus e goala si impovarata de placi cenusii.
Luminile orasului curg,zdrobind cerul albastru-fad.
Tarabele zac,acoperite de gazete,niciodata nu sunt mai intesate decit la sfirsit de an.
-Femeile...
-Ah, femeile!
-S-au imbracat in alb,toate.
-Si barbatii?
-Barbatii cumpara brazi,inalti si vii.
-Si tu?
-Eu nu mai stiu ...
M-au devorat amintirile.
Ar fi prea frumos sa cinte un pian.
Kremlinul nu-i decit un asasin care ma urmareste cu imaginea-i teribila.
Caut prin cosul cu vise stinse,iluzii.
Prin cafenelele de via-a-vis s-aud chitarele,ce alearga prin fum si alcool.
Mi-au inghetat miinile si sufletul.
Tramvaiul a atipit,in ultima statie.
Si parca nimic nu mai e...ca altadata,cind miliarde de stele goneau prin cringul cerului.
Dragul meu,cel care inca mai citesti, sa ai un sfirsit de decembrie frumos,suav si dulce!
Fulgi de nea,sa cada,asupra fericirii tale!

Femei fatale...parfumate fin!

In sufragerie miroase a tei uscat,a trandafir si iasomie.
Am ridicat draperiile...sa-mi intre in odaie ultimele clipe,inodore,de toamna.
Orasul se aprinde, lugubru in gri.
Luminile, efervescente, se imprastie deasupra-i ca o perdea auroasa.
Linia de masini de pe autostrada se intinde pina la infinit.
Femei si barbati,deopotriva, se plimba pe ulitele inguste si strangulate de Kremlinul sumbru.
Se tin in brate si-si zimbesc impudic.
In ultimele zile am tot privit femeile...inevitabile,cele care-ti taie respiratia.
Exceptionale.
Magnifice.
Paradiziace.
Serafice.
Superbe.
Celeste.
Senzuale.
Continua tu,sirul...
Femei fatale defapt...
    Le-am gasit oriunde,in statia de metrou,pe Arbat Street,in centru vechi , pe panourile publicitare.
De culoare,cu tenul masliniu,cu parul ca focul si ochii ca marea.
Parfumate fin si cu spatele drept.
Nuduri sau munti de stofa.
Minione,de pe catwalk,cu fata stearsa sau cu buzele de un roz-singeriu.
Le-am vazut plingind la cinema,citind ziarul in statia de autobus sau vinzind la taraba.
Imbracate in negru, de un mister inconfundabil,ori imbracate in alb,imaculat...platonic.
Dantela sau satin.
Cinta sau croseteaza.
Fumeaza trabucuri sau menta.
Cu maci,cu crini si cu bujori...in par.
Cu glezne fine ca coardele unei lire.
Din tablouri sau de pe scena de teatru,ori din spatele cortinei.
Din metropole sau din provincii mici.
In circiuma de vis-a-vis sau carindu-si pruncii in spate.
In fotografii alb-negru sau in revistele de moda.
La balurile venetiene sau la ritualurile funebre.
     Mi le-am inchipuit dansind tangou argentinian sau flameno.
 Devorind privirile barbatilor, imbracati in alb.
Cu rochii microscopice,de catifea rosie.
Am  pe creier tatuate o mie de imagini...cu femei.
Dac-as fi fost barbat...
-De ce iubesti o femeie?
-Pentru ca e feminina...
-Pentru ca inca mai poarta rochii cu flori...
-Pentru ca plinge trei sferturi din noapte si se trezeste...inocent de frumoasa.
-Pentru ca-mi poarta camasa...
-Nu pentru ca e perfecta,dar pentru ca e frumoasa!
Cred ca si pentru faptul ca e femeie.
Si pentru faptul ca e o simpla teorie in esenta careia nu vei intra vreodata.
Pina la o noua intilnire!

Pictor fara galerie si actor fara costum.

Urme negre pe hirtie alba...

Soarele a inundat Kremlinul cu raze reci de lumina.
Rind pe rind,frunzele, au cazut si s-au uscat.
Starea de somnolenta ma preseaza.
A imbatrinit garberoba.
S-au ofilit florile din glastra,iar pensulele s-au pietrificat...
Ca niste statuie.
Note de dor, de dragoste si dezolanta, curg pe foaia alba ,patata de tempera.
E seara iarasi.
S-au aprins focurile imprejurimii.
Am inceput sa-ti scriu de dimineata,dar nu reusesc.
Alerg dupa tine odata cu frigul de pe strada,odata cu tramvaiul...
Farurile se inalta in mijlocul orasului si sfirsesc la periferii.
La periferii au loc si povestile de dragoste.Pacat ca uneori sunt prea scurte si durerile prea lungi.
Si regretele...devorante.
Niciodata nu scriu mai mult decit la sfirsitul toamnei.
Sunt un actor, fara spectatori,cu o cortina mica si cu un singur costum.
Uitasem sa-ti zic, ca mai sunt si pictor...fara galerie.
Fara nume.
Anonim.
Am o sedila cu tempera,ulei,si culori...din cind in cind iti minjesc chipul pe pinza.
Sunt un maturator de praf de stele,si...
Duc in spate visele.
Mi-e greu sa respir si sa-mi amintesc ca te-am alungat pe tine pastrindu-ti doar umbra.
Ma bucura faptul ca vin noptile lungi de iarna,iar eu...am sa las tot felul de umbre negre pe foi albe.
Am sa scriu, despre mine, despre tine, despre nopti,despre valiza si despre buzunarul cu lumini al sufletului meu.

Poveste de toamna...

Noaptea bate-n geam cu praf de stele.

Fierbe cafeaua si doare,a murit ultima bruma de mister.

Sfirsit de tomna,tirzie, palida si seaca.

Dependenta de mine...

Dependenta de noapte...

Dependenta de suflet..

Dependenta de mare...

Dependenta de punctele de suspensie...

Sunt.

E o noapte alba in care vreau sa plec,sa ma dezbrac de temeri si sa ramin doar eu.

Nu stiu ce sa scriu, nu stiu ce ti-ar placea sa citesti,sau defapt stiu...

Ai vrea sa citesti textul de pe clavicule,tatuajul de pe inima sau poemele de pe suflet.

Apari imbracat in alb in toate visele mele.

-Esti absolut superba!

-De ce ai plecat?

-...?

-Esti imbracat in alb.

-Sa stii ca te iubesc cu mai multa pasiune decit atunci.

-Stiu...

-Ma iubesti pentru ca plec.

-Si eu...cred.

-Stii ca prin ochii tai vad lumea?

-Probabil.

Mai stiu ca intr-o zi am sa ma rup de univers si am sa vin la tine.

Intr-o zi am sa-mi imbrac sufletul in dantela alba, am sa-i cos aripi si am sa-l iau cu mine.
N-o sa-mi fie suficienta umbra ta pe care o pastrez si azi...
Trezindu-ma intr-o dimineata nocturna, am sa ma pornesc spre aeroport in speranta ca ajung la tine.
Si...
In speranta ca niciodata nu e tirziu.
Am inceput sa scriu acest text noaptea trecuta si e iarasi dimineata.
A trecut si dimineata defapt ca orologiu bate ora 12:00 .
Ce scurte sunt noptile si interminabile asteptarile.
O poveste de toamna frumoasa sa ai in suflet, dragul meu...
Cititor.
Pina la o noua revedere,reintilnire,rendez-vous,ori numeste-o cum vrei.

Ai venit..si eu care credeam...

Bratele sufletului stau atirnate de tavanul apartamentului.
E sfirsit de octombrie, noptile sunt
tot mai lungi,iar pasiunile mai intense.
Dantela neagra coboara pe umerii goi si reci.
Crizantemele rosii din aceasta seara incearca sa aprinda focul...care mocneste.
Aroma de gutui inunda odaia.
Fumul tigarilor de pe terasa se ridica ca un dig catre cerul inghetat cu stele.
Valiza, sta adormita intr-un colt,se pregateste sa intre intr-un rol.
Miine va fi actrita...de teatru...defapt de aeroport.
O noua plecare,reintoarcere,revenire sau revedere...sau...
  Kremlinul e mai rece decit oricind...ma chinuie,ma inchide in colturile sufletului meu.
Ma roaga, ma implora.
Farurile lui inalte, fac turul orasului.
Nu mai pot deschide odaia...pentru ca e atit de frig...
Atit de frig si doare.
Mi-era dor sa scriu, liber,despre tot si despre nimic.
Despre Kremlinul care ma tine cu mrejele lui de fier si turnurile rosii, de foc.
Mi-e dor sa vad ultimul troleu,in miez de noapte,pe strazile capitalei.
Mi-e dor sa-mi golesc sufletul de frunzele care l-au acoperit.
Mi-e dor de noptile albe din centrul vechi.
Mi-e dor de ploile autumnale care pling cu zilele.
Mi-e dor de aeroport,imi da senzatia ca plec,ca vin,ca prin pori exista viata.
Mi-e dor sa-mi iau sufletul cu mine.
Sa mergem ambii,fugariti de picaturile de fericire care ne descompun creierul.
-Ai venit?
-Da...
-Si...eu care credeam...
-Mi-ai lipsit...
-Cred ca pina azi n-am trait...doar am existat.
-Esti imbracat in alb?
-Da,cred ca sunt...
-Stii,ai rolul principal in filmul vietii mele...
-Am lipsit la premiera.
-Ai venit...si eu care credeam...
Pina miine,pe strazile capitalei.

Sufletul,cind ramine singur isi pierde dantela...

                                                                                                                                                                   





Kremlinul a acoperit soarele cu imaginea-i rece si fada.
Cerul e precum gladiolele rosii din gradinile publice.
Cu greutate ating asfaltul,zgomotele papucilor se indeparteaza.
De-o parte si de alta a strazii dorm tablourile...si oamenii...care le vind.
Sunt desprinse toate parca de pe un pergament japonez, dintr-o seara cu gheise.
Duc in spatele lor lacrimi,frustrari,depresii si destine,presarate toate cu flori.
    Frigul ne alunga pe toti.Gindurile se oglindesc pe peretii cladirilor gri...se fixeaza...si curg.
Demult n-a mai plouat, o fi inghetat boltile cerului.
M-am ratacit printre oameni,cautind o imagine,un om sau o poveste de dragoste...
Nici eu nu mai stiu.
Frunzele sau asezat peste umbre,ma incearca sentimentul ridicolului si imaginea Chisinaului de altadata.
Cu nopti lungi la parter...cu cafea cu rom si cu Yan Tiersen...cu valizele facute...si cu imaginea aeroportului pe retina.
Cu Paolo Coelho si Elisabeth Gilbert.
     Ne golim sufletele cind incetam sa mai traim intens.
     Ne golim inimile cind incetam sa mai iubim cu pasiune.
Iar,sufletul,cind ramine singur isi pierde dantela.
Ii cad nasturii.
I se desprinde buzunarul,iar fluturii care vietuiesc in interiorul lui isi pierd aripile.
Multimea de oameni se apropie si se indeparteaza,sfirsesc prin a-i petrece cu ochii.
Mai vine o plecare.
In urma ramin cele citeva flori,cele citeva toamne si un suflet al meu...ratacit printre stele,printre zile si printre frunze.
Toamna e despre caderi si ridicari...
E despre oameni rebeli si singuri.
E despre condeie si foi.
E despre femei si stele.
E despre lacrimi si umbre.
E despre nopti lungi si room.
Pina la o noua reintilnire!
Din spatele Kremlinului va salut!

Sfirsit de septembrie...

Sa ai o tomna frumoasa,dragul meu citittor...

 


              Vintul salbatic imi sufla buclele de par pe umerii acoperiti cu o esarfa gri.
Ploaia cu gheata se lasa peste Kremlin.
E vremea lui Bacovia,e vremea in care cerul se intilneste cu pamintul.
E vremea in care povestile de dragoste revin in noptile lungi si reci.
Manusile lungi imi string cu putere incheieturile miinilor lipite de buzunar.
  S-a lasat noaptea si s-au aprins felinarele de pe strazi,iar vijelia matura frunzele ruginite...petrece trecatorii grabiti si revine la radacina copacilor.
Cafeaua fierbe,iar cuburile cu zahar isi asteapta intrarea intr-o ploaie de culoarea caramelului.
Cartile isi ocupa locul pe noptiera, iar parfumul de lavanda umple odaia.
-Ce-ar fi sa plec?
-Cum sa pleci?
-Frumos...
-Si valiza?
-Valiza...
-E facuta.
-Si dincolo de priviri ce se afla?
-De multe ori ceva si tot de atitea ori nimic...
Pantofii rosii de catifea strivesc fotografia veche a asfaltului,macii rosii din tablouri se transforma in frunze de castani aramii ,sacadati de toamna care s-a asezat in mijlocul amfiteatrului.
  Umerii femeilor se pierd prin multimea stradala a unei nopti intr-un sfirsit de septembrie.
In restaurantele de pe bulevard urla muzica,innabusita de fumul trabucurilor,iar damele urca in masini si...
Si pleaca.

Iar eu inca mai am timp sa...
Sa privesc barbatii in costume,sa le consum privirile.
Am timp sa-ti mai scriu niste versuri tie,cel pe care te-am lasat sa astepti...iar eu n-am mai venit.
A mai venit o toamna in Kremlin.
Sufrageria e rece si goala,iar noptile lungi si intunecoase.
 Dragul meu,cel care ai gasit aceste fraze,sa ai o toamna frumoasa!

Si a mai venit o toamna...

Si...a mai venit o toamna...

                                                                                                                                                                     















Si...a mai venit o toamna...

Si...a mai venit o ploaie.

Bratele imi sunt inchise,iar sufletul mi-e ascuns intr-o valiza.

Gindurile-mi zboara ca dunele de nisip dintr-un pustiu african.

Ma chinuie plecarea.

    Imi lipseste cea mai frumoasa femeie din viata mea...mama.

Imi lipseste marea,valurile si spuma.

A ramas in aceeasi cutie cu vise.

Sunt iarasi un copil neputincios in fata toamnei,care cu niste ani in urma pasea cu pantalonii suflecati si in cizme de cauciuc prin noroi.Cu paru-mi rebel intregeam imaginea cimpiilor azurii.

In toate serile singuratice ma ratacesc printre amintirile toamnei cu multi ani in urma,adorm in bratele mamei care imi spune:

-Iti mai aduci aminte?

-Da...

Ea e cea mai frumoasa femeie cu par blond si pistrui.

Picaturile de ploaie imi lovesc urechile,sunetul lor e mut,dar doare.

In timp ce va scriu se insereaza.

Vine o noapte rece,umeda si lunga de toamna,in care eu de dupa draperii va scriu,cit o sa fiarba cafeaua.

N-am nici rom,nici martini.

Si n-am nici-un om.

   Dar,eu imi tin compania,mai privesc din cind in cind la valiza din coltul odaii,la draperiile trase si la foaia de un alb imaculat din fata mea.

As vrea ca tu sa fii ce vrei sa fii.

Ador noptile de toamna,cind ratacesc printre cearsafuri,imi tin compania si scriu in singuratatea vietii mele.

N-am curajul sa ies in ploaie,pentru ca e frig si e toamna,dar as face-o.

Soarele a secat, s-a pierdut printre norii de cenusa,iar stelele au ramas pe un alt cer.

Trandafirii si-au imprastiat petalele pe pamintul rece si umed.

S-a facut tirziu si eu...

Eu trebuie sa plec.

Pina la o noua reintilnire!

Imbracat in alb...

Hoinaresc pe aleile pustii cu gindurile care ma ard in interior .
Uneori nici un pahar cu Martini Biano nu-si mai face efectul.
Pe umerii sacoului meu s-a asezat toamna,umeda si cu lacrimi in ochi.
Orasul e impinzit de oamenii grabiti.Moleculele de pamint imi aluneca de sub picioare. Imbracat in alb,parfumat fin,dar tot copil esti.
Atunci cind ai sa te transformi in barbat nustiu daca as mai avea nevoie de tine.
Atunci eu am sa fiu o femeie prea matura,prea cruda ca sa te mai iubesc cu atita pasiune, cu cit o facusem demult...cindva.
Atunci,poate n-am sa mai ador tangoul si nici noptile,si nici nisipul.
Atunci, poate sufletul meu o sa fie plin de flori,iar ale tale ar fi de prisos.
Atunci ,poate Venetia va trece in destinatiile pe care le-am devorat si n-as mai avea nevoie de tine.
Atunci ,poate prin vene nu-mi va mai trece decit egoism salbatic si nu te-as mai putea iubi.
Atunci ,poate as fi pictat toti barbatii care mi-au furat privirile si n-as mai avea nevoie de inspiratie.Prin vene imi curge tineretea-cruda si neideminatica.Toate orasele sunt neincapatoare pentru inima care mi-a inghetat demult.Bratele Chisinaului s-au umplut cu frunze.Nu-mi mai amintesc decit umbra ta palida care se departeaza in noapte pe banca unui unui parc.
Creierul mi-e ca un pergament vechi,in care imaginile sunt incurcate,pierdute si distruse de cerneala rece si sleita.
Sufletul a ajuns sa fie o corabie care a plecat printre valurile spumoase nestiind daca se mai intoarce.

Pina la o noua reintilnire!