Monolog fara sens si cuvinte...

Iulie...

Isi numara grabit firele de nisip, de pe tarmul inspumat al marii.

Apusul liliachiu, se lasa, desubtul zarii mediteraneene.

Valurile danseaza-n tacere, in larg,vapoarele huruie timid,iar,eu...

Confuza si fada ,imi asez umbra pe sezlongul impletit, din vise de vara.

Imi pierd noptile ,in piciorul paharului,rosu,cu vin.

Iar,diminetile,in aroma cafelei tirzii.

Miroase a floare de tei si a Chisinau...

Un pian cinta,talpile-mi ard, pe nisipul fierbinte si gol.

Poalele rochiei albe,curg lin si s-astern pe tacerea dintree noi doi.

-Aprinde-mi o tigara!

-Ai venit?

-Si eu care credeam, ca n-ai sa mai vii niciodata.

 Si ca...n-am sa te mai vad nici in vise.

- Iarta-ma, ca nu te-am cautat,in infinitatea  aceasta de zile.

-Ma indragostesc de fiecare data mai mult...si pling de fiecare data cind pleci.

-Tu,imi umpli sufletul de flori si te duci...

Se sting luminile,orasul adoarme si se cufunda...in intuneric.

Inca o vara isi scurge nisipul fierbinte intr-o veche clepsidra.

Inca un monolog fara sens si cuvinte.

Noapte buna Chisinau!