Pe umerii sacoului de catifea al toamnei, cad picaturi marunte si reci de ploaie.
E septembrie,tirziu.
La periferie ard farurile, inalte, de lumina.
Fluturi de rugina,au impinzit cerul ca niste perle.
Frunzele s-au prins intr-un vals vienez...si plutesc pe patura pamintie a ulitei.
De pe o banca,in sus,se ridica fumul unei tigari...spre cer.
E un barbat care...asteapta.
Culorile s-au uscat pe pensule.
Pe teancul de carti,nerasfoite,sta praful de stele care-mi bintuie visele.
Tablouri cu lavanda,atirna de peretii nezugraviti.
Miroase a tacere si cafea.
A ulei si a tempera.
A flori si a ploaie...
A iubire.
Sufletul si-a scuturat dantela...si zace,pe podeaua rece,cu un brat de trairi in buzunar.
Noptile se fac lungi si dureroase.
-Sunt un nebun care te cauta...prin ploaie...
-Ar fi trebuit sa vin.Sfirsesc de fiecare data prin a te minti.
-Esti imbracat in alb?
-Sunt...am fost,defapt.Ploaia mi-a udat sufletul.
-Si...tu,mai vii?
-Eu...nu mai pot...sa vin.
-Sa nu mai plingi...am sa te astept...aprinde-ti o tigara.
In surdina s-aude pianul,si-as vrea...
Sa plec.
Cu sufletul meu si valiza cu flori.
