Necunoscutul meu,celebru,anonim.

Visele...

E una din ultimele zile... pe care le intilnesc in capitala.
Nametii de zapada scalda in alb,imaculat,muntii inalti de cladiri.

In tirgul de linga teatru ,dormiteaza... tablourile innecate de praf.

Aburii de cafea strabat geamurile stravezii ale hotelului de vis-a-vis.

Vintul leagana ramurile copacilor, ce poarta mantii candide si grele.
Chisinaul s-a acuns sub zapada rece si pufoasa.
O simfonie fara culoare imi curge prin vene.
    Vad fereastra prin care privesti...oamenii si iarna.
Imi umplu valiza cu vise si...haine.
Pentru un alt oras, gri si sumbru.
E un asasin.
In citeva ore plec.
   Defapt,eu scriu de fiecare data cind plec si uneori cind vin.
Sufletul mi-e teribil de trist si de rascolit.
Aproape ca odata cu zapada, cade si noaptea.
Odaia ramine goala si pustiita de vise si de cartile de pe noptiere.
Le iau pe toate cu mine...de fiecare data.
Plec cu inima inghetata de zgomotul gerului si groaza timpului care, ma preseaza.
-Ce frumos e tabloul acesta!
-Nu cred ca e un tablou...
-E geamul meu care arata dimineata,pe care o traiesc in fiecare zi.
-Vino si tu!
-Mi-e teribil de greu sa-ti zic ca nu pot.
-Eu defapt stiam...raspunsul.
-Sper sa ne revedem intr-o zi!
-Sa te imbraci in alb.
 Iarna povestile de dragoste prind contur,iar pasiunea se cuibareste in suflete, in vise si in ginduri.
Pina data viitoare,necunoscutul meu,cebru,anonim!