Septembrie,tirziu...

       Pe umerii sacoului de catifea al toamnei, cad picaturi marunte si reci de ploaie.
E septembrie,tirziu.
La periferie ard farurile, inalte, de lumina.
Fluturi de rugina,au impinzit cerul ca niste perle.
Frunzele s-au prins intr-un vals vienez...si plutesc pe patura pamintie a ulitei.
De pe o banca,in sus,se ridica fumul unei tigari...spre cer.
E un barbat care...asteapta.
Culorile s-au uscat pe pensule.
Pe teancul de carti,nerasfoite,sta praful de stele care-mi bintuie visele.
Tablouri cu lavanda,atirna de peretii nezugraviti.
Miroase a tacere si cafea.
A ulei si a tempera.
A flori si a ploaie...
A iubire.
Sufletul si-a scuturat dantela...si zace,pe podeaua rece,cu un brat de trairi in buzunar.
       Noptile se fac lungi si dureroase.
-Sunt un nebun care te cauta...prin ploaie...
-Ar fi trebuit sa vin.Sfirsesc de fiecare data prin a te minti.
-Esti imbracat in alb?
-Sunt...am fost,defapt.Ploaia mi-a udat sufletul.
-Si...tu,mai vii?
-Eu...nu mai pot...sa vin.
-Sa nu mai plingi...am sa te astept...aprinde-ti o tigara.
In surdina s-aude pianul,si-as vrea...
Sa plec.
Cu sufletul meu si valiza cu flori.

Alcool,femei senzuale si barbati timizi...

   

Alcoolul,ploaia si timpul...

Pensulele lasa pete chihlimbarii pe foaia alba pentru acuarela... ilustind niste flori de cimp.
S-au umplut toate,una cite una, cu maci rosii si hortensii, de un roz- purpuriu.
Apropo de hortensii,sunt ravasitor de frumoase!
O noapte dureros de lenta, se lasa deasupra orasului, presarat cu lumini argintii si bintuit de umbre nude.
Inspir adinc si cu nesat aerul noptilor de vara.

Printre bezna fada a noptii se zareste albastrul mediteranean al cerului.

A mai trecut o zi teribil de repede...si de vag.
S-au mai fumat zece tigari ieftine.
Am aruncat zece gazete,primite gratis in statia de metrou.
S-au mai scurs o suta de pagini din 50 de umbre ale lui Grey de E.L.James si o infinitate de zile in care am preferat sa nu-ti scriu...din durere,din disperare si din iubire.
A mai trecut o zi cu Frank Sinatra in casti si Martini Bianco...
Au mai trecut prin fata-mi o mie de barbati si o suta de femei, imbracate in alb...cu flori in par si zimbete molesitoare.
   Un nou iunie,alearga grabit ca si in ultimii zece ani, de cind imi mai amintesc.
Naivitatea era o maladie contagioasa...atunci.
Imi pastrez parca aceleasi trasaturi...si aceleasi rochii cu flori,cu exceptia sufletului care a adaugat mai multe rani si compromisuri.
Creierul ruleaza frinturi de imagini cu bujori de un roz-nepamintesc...mai aud si acum ultimul sunet al ultimului clopot din ultima zi...de scoala.
Din ziua aceea,copiii rebeli din noi s-au  tot transformat in femei senzuale si barbati timizi ...
   Am pierdut notiunea timpului.
Pe rafturile de carti dormiteaza, subit, praful.
Demult n-am mai scris un vers...confuz si morbid de singuratate.
Mi se intimpla uneori sa scriu mult si uzat, azi aproape ca nu mi se mai intimpla sa scriu deloc...de parca am fi murit toti...si actorul,si pictorul,si scriitorul.
Kremlinul e un criminal...in serie.
Pe pervazurile geamului, zac,inflorite, ghiveciuri cu violete africanesi sticle goale de tempera...minjite de colbul pe care l-a lasat vremea.
Buretele care sterge tacerea din ochi e alcoolul,ploaia si timpul.
Timpul.
Je suis un hommme immortel.
Pina la o noua intilnire!

Cu dragoste despre Chisinau...

Diminetile nocturne incep,cu rasaritul in fata si cafea,pe terasa de la parter.
Noptile sunt tot mai scurte ,iar zorii tot mai aproape.
Magnoliile isi legana petalele,impunator de frumos.
Vintul plimba florile uscate de mar pe ulite.
Pe geam zac,cartile,cu coperti groase si invechite de timp.
In colt,dormiteaza subit, valiza cu sufletu-i rece si fad.
La geamul de vis-a vis un domn distins, cu un iz clasic isi citeste ziarul.
Fumul tigarii se ridica domol,cu razele de lumina spre cer.
Draperiile innecate in colb stau lipite de peretele sur, in asteptarea reintoarcerilor.
Centrul capitalei e impinzit de tei infloriti si-i inmuiat in parfumul castanilor alb-imaculati.
    In cabina telefonului public sta un barbat, cu receptorul in mina...
Suna insistent.
Traficul e infernal.
Femeile senzuale,imbracate fin,cu parul ca focul, intregesc decorul.
Se plimba in perechi,tinindu-se de brate.
Terasele sunt intesate de oameni.
In noapte felinarele ard,luminind cladirile arhaice.
Masinile alearga grabite printre strazile pustii...printr-o alta lume,care noaptea... dispare.
Sufletul prinde aripi.
Singur si confuz,mediteaza...
Se lasa linistea muta a serii.
 Chisinaul de altadata-i in floare si extaz.
Pe alei se vind bujori rozalii si rosii-purpurii,multimea pluteste printre ei ca stropii grabiti de ploie printre nori.
Privesc,ca un exaltat mintal,frumusetea Chisinaului de altadata.
 Daca stiam ca esti atit de frumos,ramineam sa te astept in statia de autobus... 

Primavara frumoasa,iubire!

Se lasa apusul peste oras,luminile impinzesc cerul albastru-trandafiriu.
Lacoma,devorez multimea ce se indeparteaza cu rapiditate de statia de autobus.
Miroase a lacramioare si a primavara,dar e inca teribil de frig.
Rochia-mi alba,inunda sufrageria,plina cu vise.
Intunericul si tacerea mi-au coplesit odaile si gindurile.
Casele se inalta hidos,acoperind zarea cu umbre.
Ultimele zile de februarie, trec, tulbure si surde.
Sufletul zace tremurind,fara dantela,ca un actor jalnic si sarac,ce joaca...in spatele cortinei.
-O fi fiind si astfel de actori?
-Da,eu...n-am costum,nici rol,nici public...nu primesc flori si nici aplauze.Ma ascund doar in spatele cortinei sa vad cum joci tu!
-Avem priviri diferite.
-Lasa-ma singura,prietene!
Imi place,enorm, sa adulmec miezul noptii si rasaritul, dimineata.
In singuratatea mea.
Draperiile acopera geamul,prin care curge apusul si odata cu el...insul ce asterne cuvintele pe-o fila alba.
Lampa arde,anosta,deasupra teancului de carti de pe noptiera.
Tumultul de pe strazi  incetineste, domol.
Barbati si femei,cu flori in brate,trec pe ulitele inguste ale orasului.
Primavara pluteste,asteptind clipa!
Primavara frumoasa,iubire!

Necunoscutul meu,celebru,anonim.

Visele...

E una din ultimele zile... pe care le intilnesc in capitala.
Nametii de zapada scalda in alb,imaculat,muntii inalti de cladiri.

In tirgul de linga teatru ,dormiteaza... tablourile innecate de praf.

Aburii de cafea strabat geamurile stravezii ale hotelului de vis-a-vis.

Vintul leagana ramurile copacilor, ce poarta mantii candide si grele.
Chisinaul s-a acuns sub zapada rece si pufoasa.
O simfonie fara culoare imi curge prin vene.
    Vad fereastra prin care privesti...oamenii si iarna.
Imi umplu valiza cu vise si...haine.
Pentru un alt oras, gri si sumbru.
E un asasin.
In citeva ore plec.
   Defapt,eu scriu de fiecare data cind plec si uneori cind vin.
Sufletul mi-e teribil de trist si de rascolit.
Aproape ca odata cu zapada, cade si noaptea.
Odaia ramine goala si pustiita de vise si de cartile de pe noptiere.
Le iau pe toate cu mine...de fiecare data.
Plec cu inima inghetata de zgomotul gerului si groaza timpului care, ma preseaza.
-Ce frumos e tabloul acesta!
-Nu cred ca e un tablou...
-E geamul meu care arata dimineata,pe care o traiesc in fiecare zi.
-Vino si tu!
-Mi-e teribil de greu sa-ti zic ca nu pot.
-Eu defapt stiam...raspunsul.
-Sper sa ne revedem intr-o zi!
-Sa te imbraci in alb.
 Iarna povestile de dragoste prind contur,iar pasiunea se cuibareste in suflete, in vise si in ginduri.
Pina data viitoare,necunoscutul meu,cebru,anonim!