In sufragerie miroase a tei uscat,a trandafir si iasomie.
Am ridicat draperiile...sa-mi intre in odaie ultimele clipe,inodore,de toamna.
Orasul se aprinde, lugubru in gri.
Luminile, efervescente, se imprastie deasupra-i ca o perdea auroasa.
Linia de masini de pe autostrada se intinde pina la infinit.
Femei si barbati,deopotriva, se plimba pe ulitele inguste si strangulate de Kremlinul sumbru.
Se tin in brate si-si zimbesc impudic.
In ultimele zile am tot privit femeile...inevitabile,cele care-ti taie respiratia.
Exceptionale.
Magnifice.
Paradiziace.
Serafice.
Superbe.
Celeste.
Senzuale.
Continua tu,sirul...
Femei fatale defapt...
Le-am gasit oriunde,in statia de metrou,pe Arbat Street,in centru vechi , pe panourile publicitare.
De culoare,cu tenul masliniu,cu parul ca focul si ochii ca marea.
Parfumate fin si cu spatele drept.
Nuduri sau munti de stofa.
Minione,de pe catwalk,cu fata stearsa sau cu buzele de un roz-singeriu.
Le-am vazut plingind la cinema,citind ziarul in statia de autobus sau vinzind la taraba.
Imbracate in negru, de un mister inconfundabil,ori imbracate in alb,imaculat...platonic.
Dantela sau satin.
Cinta sau croseteaza.
Fumeaza trabucuri sau menta.
Cu maci,cu crini si cu bujori...in par.
Cu glezne fine ca coardele unei lire.
Din tablouri sau de pe scena de teatru,ori din spatele cortinei.
Din metropole sau din provincii mici.
In circiuma de vis-a-vis sau carindu-si pruncii in spate.
In fotografii alb-negru sau in revistele de moda.
La balurile venetiene sau la ritualurile funebre.
Mi le-am inchipuit dansind tangou argentinian sau flameno.
Devorind privirile barbatilor, imbracati in alb.
Cu rochii microscopice,de catifea rosie.
Am pe creier tatuate o mie de imagini...cu femei.
Dac-as fi fost barbat...
-De ce iubesti o femeie?
-Pentru ca e feminina...
-Pentru ca inca mai poarta rochii cu flori...
-Pentru ca plinge trei sferturi din noapte si se trezeste...inocent de frumoasa.
-Pentru ca-mi poarta camasa...
-Nu pentru ca e perfecta,dar pentru ca e frumoasa!
Cred ca si pentru faptul ca e femeie.
Si pentru faptul ca e o simpla teorie in esenta careia nu vei intra vreodata.
Pina la o noua intilnire!