Kremlinul a acoperit soarele cu imaginea-i rece si fada.
Cerul e precum gladiolele rosii din gradinile publice.
Cu greutate ating asfaltul,zgomotele papucilor se indeparteaza.
De-o parte si de alta a strazii dorm tablourile...si oamenii...care le vind.
Sunt desprinse toate parca de pe un pergament japonez, dintr-o seara cu gheise.
Duc in spatele lor lacrimi,frustrari,depresii si destine,presarate toate cu flori.
Frigul ne alunga pe toti.Gindurile se oglindesc pe peretii cladirilor gri...se fixeaza...si curg.
Demult n-a mai plouat, o fi inghetat boltile cerului.
M-am ratacit printre oameni,cautind o imagine,un om sau o poveste de dragoste...
Nici eu nu mai stiu.
Frunzele sau asezat peste umbre,ma incearca sentimentul ridicolului si imaginea Chisinaului de altadata.
Cu nopti lungi la parter...cu cafea cu rom si cu Yan Tiersen...cu valizele facute...si cu imaginea aeroportului pe retina.
Cu Paolo Coelho si Elisabeth Gilbert.
Ne golim sufletele cind incetam sa mai traim intens.
Ne golim inimile cind incetam sa mai iubim cu pasiune.
Iar,sufletul,cind ramine singur isi pierde dantela.
Ii cad nasturii.
I se desprinde buzunarul,iar fluturii care vietuiesc in interiorul lui isi pierd aripile.
Multimea de oameni se apropie si se indeparteaza,sfirsesc prin a-i petrece cu ochii.
Mai vine o plecare.
In urma ramin cele citeva flori,cele citeva toamne si un suflet al meu...ratacit printre stele,printre zile si printre frunze.
Toamna e despre caderi si ridicari...
E despre oameni rebeli si singuri.
E despre condeie si foi.
E despre femei si stele.
E despre lacrimi si umbre.
E despre nopti lungi si room.
Pina la o noua reintilnire!
Din spatele Kremlinului va salut!
