Si a mai venit o toamna...

Si...a mai venit o toamna...

                                                                                                                                                                     















Si...a mai venit o toamna...

Si...a mai venit o ploaie.

Bratele imi sunt inchise,iar sufletul mi-e ascuns intr-o valiza.

Gindurile-mi zboara ca dunele de nisip dintr-un pustiu african.

Ma chinuie plecarea.

    Imi lipseste cea mai frumoasa femeie din viata mea...mama.

Imi lipseste marea,valurile si spuma.

A ramas in aceeasi cutie cu vise.

Sunt iarasi un copil neputincios in fata toamnei,care cu niste ani in urma pasea cu pantalonii suflecati si in cizme de cauciuc prin noroi.Cu paru-mi rebel intregeam imaginea cimpiilor azurii.

In toate serile singuratice ma ratacesc printre amintirile toamnei cu multi ani in urma,adorm in bratele mamei care imi spune:

-Iti mai aduci aminte?

-Da...

Ea e cea mai frumoasa femeie cu par blond si pistrui.

Picaturile de ploaie imi lovesc urechile,sunetul lor e mut,dar doare.

In timp ce va scriu se insereaza.

Vine o noapte rece,umeda si lunga de toamna,in care eu de dupa draperii va scriu,cit o sa fiarba cafeaua.

N-am nici rom,nici martini.

Si n-am nici-un om.

   Dar,eu imi tin compania,mai privesc din cind in cind la valiza din coltul odaii,la draperiile trase si la foaia de un alb imaculat din fata mea.

As vrea ca tu sa fii ce vrei sa fii.

Ador noptile de toamna,cind ratacesc printre cearsafuri,imi tin compania si scriu in singuratatea vietii mele.

N-am curajul sa ies in ploaie,pentru ca e frig si e toamna,dar as face-o.

Soarele a secat, s-a pierdut printre norii de cenusa,iar stelele au ramas pe un alt cer.

Trandafirii si-au imprastiat petalele pe pamintul rece si umed.

S-a facut tirziu si eu...

Eu trebuie sa plec.

Pina la o noua reintilnire!