Sfirsit de septembrie...

Sa ai o tomna frumoasa,dragul meu citittor...

 


              Vintul salbatic imi sufla buclele de par pe umerii acoperiti cu o esarfa gri.
Ploaia cu gheata se lasa peste Kremlin.
E vremea lui Bacovia,e vremea in care cerul se intilneste cu pamintul.
E vremea in care povestile de dragoste revin in noptile lungi si reci.
Manusile lungi imi string cu putere incheieturile miinilor lipite de buzunar.
  S-a lasat noaptea si s-au aprins felinarele de pe strazi,iar vijelia matura frunzele ruginite...petrece trecatorii grabiti si revine la radacina copacilor.
Cafeaua fierbe,iar cuburile cu zahar isi asteapta intrarea intr-o ploaie de culoarea caramelului.
Cartile isi ocupa locul pe noptiera, iar parfumul de lavanda umple odaia.
-Ce-ar fi sa plec?
-Cum sa pleci?
-Frumos...
-Si valiza?
-Valiza...
-E facuta.
-Si dincolo de priviri ce se afla?
-De multe ori ceva si tot de atitea ori nimic...
Pantofii rosii de catifea strivesc fotografia veche a asfaltului,macii rosii din tablouri se transforma in frunze de castani aramii ,sacadati de toamna care s-a asezat in mijlocul amfiteatrului.
  Umerii femeilor se pierd prin multimea stradala a unei nopti intr-un sfirsit de septembrie.
In restaurantele de pe bulevard urla muzica,innabusita de fumul trabucurilor,iar damele urca in masini si...
Si pleaca.

Iar eu inca mai am timp sa...
Sa privesc barbatii in costume,sa le consum privirile.
Am timp sa-ti mai scriu niste versuri tie,cel pe care te-am lasat sa astepti...iar eu n-am mai venit.
A mai venit o toamna in Kremlin.
Sufrageria e rece si goala,iar noptile lungi si intunecoase.
 Dragul meu,cel care ai gasit aceste fraze,sa ai o toamna frumoasa!

Si a mai venit o toamna...

Si...a mai venit o toamna...

                                                                                                                                                                     















Si...a mai venit o toamna...

Si...a mai venit o ploaie.

Bratele imi sunt inchise,iar sufletul mi-e ascuns intr-o valiza.

Gindurile-mi zboara ca dunele de nisip dintr-un pustiu african.

Ma chinuie plecarea.

    Imi lipseste cea mai frumoasa femeie din viata mea...mama.

Imi lipseste marea,valurile si spuma.

A ramas in aceeasi cutie cu vise.

Sunt iarasi un copil neputincios in fata toamnei,care cu niste ani in urma pasea cu pantalonii suflecati si in cizme de cauciuc prin noroi.Cu paru-mi rebel intregeam imaginea cimpiilor azurii.

In toate serile singuratice ma ratacesc printre amintirile toamnei cu multi ani in urma,adorm in bratele mamei care imi spune:

-Iti mai aduci aminte?

-Da...

Ea e cea mai frumoasa femeie cu par blond si pistrui.

Picaturile de ploaie imi lovesc urechile,sunetul lor e mut,dar doare.

In timp ce va scriu se insereaza.

Vine o noapte rece,umeda si lunga de toamna,in care eu de dupa draperii va scriu,cit o sa fiarba cafeaua.

N-am nici rom,nici martini.

Si n-am nici-un om.

   Dar,eu imi tin compania,mai privesc din cind in cind la valiza din coltul odaii,la draperiile trase si la foaia de un alb imaculat din fata mea.

As vrea ca tu sa fii ce vrei sa fii.

Ador noptile de toamna,cind ratacesc printre cearsafuri,imi tin compania si scriu in singuratatea vietii mele.

N-am curajul sa ies in ploaie,pentru ca e frig si e toamna,dar as face-o.

Soarele a secat, s-a pierdut printre norii de cenusa,iar stelele au ramas pe un alt cer.

Trandafirii si-au imprastiat petalele pe pamintul rece si umed.

S-a facut tirziu si eu...

Eu trebuie sa plec.

Pina la o noua reintilnire!

Imbracat in alb...

Hoinaresc pe aleile pustii cu gindurile care ma ard in interior .
Uneori nici un pahar cu Martini Biano nu-si mai face efectul.
Pe umerii sacoului meu s-a asezat toamna,umeda si cu lacrimi in ochi.
Orasul e impinzit de oamenii grabiti.Moleculele de pamint imi aluneca de sub picioare. Imbracat in alb,parfumat fin,dar tot copil esti.
Atunci cind ai sa te transformi in barbat nustiu daca as mai avea nevoie de tine.
Atunci eu am sa fiu o femeie prea matura,prea cruda ca sa te mai iubesc cu atita pasiune, cu cit o facusem demult...cindva.
Atunci,poate n-am sa mai ador tangoul si nici noptile,si nici nisipul.
Atunci, poate sufletul meu o sa fie plin de flori,iar ale tale ar fi de prisos.
Atunci ,poate Venetia va trece in destinatiile pe care le-am devorat si n-as mai avea nevoie de tine.
Atunci ,poate prin vene nu-mi va mai trece decit egoism salbatic si nu te-as mai putea iubi.
Atunci ,poate as fi pictat toti barbatii care mi-au furat privirile si n-as mai avea nevoie de inspiratie.Prin vene imi curge tineretea-cruda si neideminatica.Toate orasele sunt neincapatoare pentru inima care mi-a inghetat demult.Bratele Chisinaului s-au umplut cu frunze.Nu-mi mai amintesc decit umbra ta palida care se departeaza in noapte pe banca unui unui parc.
Creierul mi-e ca un pergament vechi,in care imaginile sunt incurcate,pierdute si distruse de cerneala rece si sleita.
Sufletul a ajuns sa fie o corabie care a plecat printre valurile spumoase nestiind daca se mai intoarce.

Pina la o noua reintilnire!