Stropii de ploaie strabat geamul,precum valurile marii tarmul,imi aduc un dor imens de tine.
Sunt iar,un calator, intr-o alta zi.
Ascult Nuvole Bianche, ma intreb de ce sunt aici.
Puteam fi la parter.
Puteam fi oriunde.
Din cind in cind pun pauza,oare s-o fi oprit ploaia?
Oare o fi fiert cafeaua?
Sunt mai degraba un dactilograf de noapte decit unul de zi,unul ratacit prin ginduri,uitat,reamintit si singur.
Singur.
Obosit de teatru de bulevard.
Atit de departe fiind,vara aceasta n-am asistat la concertul greierilor.
Imi pare rau.
Imi lipseste o revedere.
Te-as privi indelung,lasind lumea sa se opreasca in loc,ca intr-un peisaj de toamna tirzie,rece si umeda.
Sunt sigura ca ai rosti aceleasi cuvinte.
-Esti la fel de frumoasa!
-Multumesc!
-Esti imbracat in alb!
-Incerc.
-Mi-ai lipsit.
As pleca inainte ca noaptea sa se sfirseasca.Sunt doar un om neputincios in fata timpului.
Apropo de timp,il rog sa nu-i lase mamei mele riduri pe chip.
As rataci fara directie daca m-ar astepta.
Mi-as presara poteca cu orhidei, albe,negre,rosii.
Mi-as lua toate visele in miini,ca pe-un apus de soare,ca pe-un orizont pictat in violet de toamna.
Fugare,ude,tavalite prin praf,le-as culege pe toate.
Nopti albe,negre,lungi,istovitoare,uscate,seci, le-as lua cu mine.
Escapade nocturne,flori,ginduri le-as ascunde in buzunarele sufletului.
As amesteca culorile vietii ca un pictor nebun,entuziasmat de cromatica.
As aculta vioara pina dimineata.
As dansa flamenco pina la istovire.
Ador diminetile.
Daca as fi avut timp as fi pictat toti barbatii care mi-au furat privirile.
Imaginea camasilor albe mi-ar fi ramas pe retina.
Dragul meu cititor,fa-ti timp pentru lucrurile mici.
Pentru apus,pentru rasarit,pentru viata,pentru priviri,pentru mingiieri pe crestet,pentru mama.
Timpul nu-i decit o locomotiva pe care coroziunea n-o omoara.
