Iluzia unei nopti de vara.

In ultimele nopti nu ma mai inspira nimic,nici singura carte pe care am luat-o cu mine,nici praful care doarme linistit pe coperta ei.Uneori,nustiu daca mai am capacitatea sa fac un rezumat al trairilor mele,pe zi ce trece mai ciudate.Nustiu cum mai arata lucrurile acelea minunate,macii,nucul batrin din ograda casei mele,nu pot nici macar sa-mi imaginez cum e Chisinaul de la parter.
Nustiu cum ar trebui sa fie un film,ca sa ma fascineze.
Nustiu ce m-ar fascina mai mult un tablou sau o fotografie veche.
Acuarela sau tempera?
Ochi inchisi sau porti deschise?
La ce bun mi-ar trebui un pian daca sufletul nu se poate atinge de clape.
Clape albe,negre,corozive...
Fara lacrimi...fara sunete.
Uneori linistea ma omoara,alteori i-as alunga pe toti din suflet,din timpane si din ginduri.
M-as urca pe-o arena,m-as lupta cu leul din mine...e atit de puternic incit uneori ma ucide cu egoismul lui,cu orgoliul.Atit de mic si atit de egoist.
El nu cunoaste orizontul prabusirii,nu stie sa traiasca printre oameni.
Oamenii nu sunt mai rai ca leii.
Leii percep apogeul,oamenii nu-l cunosc niciodata,din nemultumire.
Si obosesesti de masti si chipuri...
Si...
Pleci...cu iluzia unei nopti de vara care nu se mai sfirseste, in care vrei sa te reintorci acolo,sa calci pe nisip si sa te arunci in mare.